Zarug și Lorelei Bratu au obținut din partea colegilor lor cele mai mari punctaje în jocul de popularitate. Singura echipă care le-a acordat 0 puncte a fost cea formată din Adriana Trandafir și Maria Speranța, pe fondul discuțiilor aprinse pe care le-au avut în trecut. Simpaticii concurenți și-au propus să se distreze ca și cum ar fi într-o vacanță și să se bucure de fiecare moment, motiv pentru care și alți concurenți au fost deranjați.
Zarug, cuvinte dure la adresa lui Natanticu
Toți cei care urmăresc emisiunea de la Antena 1 știu că Eliza și Cosmin Natanticu sunt un cuplu puternic, iar în cadrul competiției au demonstrat că formează o echipă setată pe ideea de a câștiga de fiecare dată. În ediția de seara trecută, cei doi au trecut în viteză pe lângă Zarug și coechipiera sa, Lorelei Bratu, în ideea în care au dorit cu orice preț să îi depășească și să fie cu un pas înaintea lor.
În momentul respectiv, Zarug s-a enervat la culme și i-a adresat lui Cosmin Natanticu o serie de cuvinte dure, sub privirile curioase ale telespectatorilor. Comendiantul a trecut în viteză, iar Zarug a declarat că era pe punctul de a-l lovi și că fiind foarte disperat să ajungă pe primul loc, uită de cel mai important lucru și anume să fie om cu toată lumea.
”Erai să mă dai jos. Felicitări, fă! E ziua ta și vrei să mă omori pe mine?! Îmi închei mie ziua ca să o celebrezi pe a ta? Du-te dracu de nebun ce ești! Îmi venea să îi crăp capul. Ar fi călcat și pe Bambi, uitându-se cu ochii mari la ei, numai ca să ajungă la steag”, a declarat Zarug, la Asia Express.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro