Cătălin Botezatu a fost prezent în emisiunea lui Mihai Ghiță, ”În Oglindă”, unde a discutat despre foarte multe subiecte, inclusiv despre familia lui. La un moment dat, cunoscutul designer a făcut mărturisiri cu ochi în lacrimi despre tatăl lui, care la fel ca și el are probleme serioase de sănătate grave.
Botezatu nu are o relație prea bună cu părintele său
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că fostul jurat de la Bravo, ai stil are o relație foarte, foarte bună cu mama lui pe care o iubește nespus și pe care o iubește din toată inima sa, dar nu poate spune același lucrul despre tatăl lui. Într-un interviu pe care l-a oferit recent, Bote a recunoscut că între ei există o ruptură, chiar dacă vorbesc des la telefon și îl ajută cu tot ceea ce poate din puncy de vedere medical.
„Există această ruptură între noi. Vorbim la telefon, îl ajut din punct de vedere medical, mă ocup de el din toate punctele de vedere, dar este această reținere. Nu știu dacă trebuie să spun asta, e o chestie multe prea intimă, nu am spus-o niciodată. În urma ultimei căsătorii pe care a avut-o are și un băiat, fosta lui soție are un băiat de care a avut grijă. Nu este al lui, nu am niciun frate, n-am nicio soră, dar el l-a crescut. Nu am nicio problemă, dar mi s-a părut la un moment dat că ținea, conta mai mult acel copil decât contam eu”, a spus Cătălin Botezatu, pentru emisiunea lui Mihai Ghiță, ”În Oglindă”.
După ce a făcut aceste dezvăluiri neașteptate, el a ținut să precizeze că după ce tatăl lui și-a refăcut viața cu o femeie care avea deja un copil și pe care l-a crescut ca și cum ar fi fost al său, el s-a simțit dat deoparte. L-au durut toate aceste lucruri, dar a ținut capus sus și a mers înainte, demonstrând că este un bărbat puternic. Îl consideră un om rebel, dar semănă leit cu el din acest punct de vedere.
”Tata este rebel, cred că semăn cu el aici. Tata este foarte bolnav. Am păstrat relația cu el, dar în ultimii doi ani am fost încercați amândoi de Dumnezeu și a fost foarte delicat pentru că, în ziua în care eu mă opera, înainte de a afla că eu aveam acel cancer, el s-a îmbolnăvit, l-am salvat, l-am pus pe linia de plutire. În ziua în care eu mă operam la Istanbul, aproape mort, în aceeași zi, aproape la aceeași oră, el se opera în România de cancer la plămâni.”, a mai povestit cunoscutul designer.
Citeste si:Tata surprinde: România, noul hub de inginerie pentru vehicule...
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici - din orfelinat, în primele...
Sursa: kudika.ro