Raluca Dumitru este cea mai nouă concurentă a emisiunii Bravo, ai stil. Vedeta este obișnuită cu camerele de filmat și adoră să fie în centrul atenției, așa că din acest punct de vedere nu a avut nicio problemă. Mai mult de atât, are antrenament și în urma participării sale la Survivor România, emisiunea care a învățat-o atât de multe lucruri și care a pus-o la grele încercări. 

Odată intrată în competiția Bravo, ai stil, vedeta a încercat să creeze o impresie bună încă din prima clipă. Concurenta a purtat niște ținute superbe, demne de toată lauda care le-au atras repede atenția juraților, dar și colegelor sale. Este foarte încântată de faptul că face parte din acest proiect, are mare încredere în ea și în forțele sale și deja se vede în finală.

Raluca Dumitru, adevărul despre colegele sale

Pentru a ajunge acolo nu este de ajuns să poarte haine frumoase, ci și să fie susținută și de către cei de acasă, cărora le-a transmis până acum mai multe mesaje importante pe rețelele sociale. Speră să fie pe placul telespectatorilor, iar ei să ajungă să o cunoască și din alt punct de vedere.

”Dragii mei, vin cu vesti bune pentru voi! Dupa “SURVIVOR”, am declarat ca a fost cea mai grea experienta din viata mea, acum urmeaza un alt proiect. Va spun sincer ca mi-am dorit de foarte mult timp sa fac parte din acesta emisiune si sa invat foarte multe despre stil. Imi doresc sa fiu la inaltimea asteptarilor voastre, sa fiti alaturi de mine si sa nu va dezamagesc. Sper sa fiu pe placul vostru si sa ma cunoasteti si din alt punct de vedere. Am avut emotii mari cand am intrat in acest proiect. O sa am nevoie de voi sa ma votati la 1206 “INDICATIV 7”. Multumesc mult! @bravoaistil”, a scris Raluca Dumitru, pe Instagram.

Recent, frumoasa vedetă a făcut o sesiune de întrebări și răspunsuri pe Instagram, iar admiratorii ei au vrut să afle cât mai multe lucruri despre competiția de la Kanal D, dar și despre colegele ei din concurs. Un internaut a vrut să afle chiar de la ea care este concurenta cu care se înțelege cel mai bine.

„Toate fetele sunt ok, dar sunt apropiată de Mădălina Pamfile, ca o cunosc de foarte mult timp. Viviana Sposub îmi place foarte mult de ea, este o fată foarte mișto. Dar și de Anda Adam, dar văd că sunt blocată pe Instagram de Anda”, a fost răspunsul oferit de vedetă, pe Story.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 11 Octombrie 2021 - 12 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.