Deea Codrea a născut! Influencerița a așteptat foarte mult momentul în care avea să își strângă băiețelul în brațe și credea că nu mai trece timpul. Zilele acestea, așteptarea a luat sfârșit pentru fosta concurentă de la Bravo, ai stil. Imediat după ce și-a adus minunea pe lumea, le-a povestit fanilor ei cum a decurs nașterea și a postat deja primele imagini cu cel mic.

Înainte de a ajunge la spital, pentru a naște, Deea Codrea nu a mai fost așa activă pe Instagram, pentru că a trecut prin clipe de coșmar. Au fost trei zile în care proaspăta mămică a avut dureri groaznice, din cauza unor probleme pe care le avea cu nervul sciatic, pentru că bebelușul îi apăsa pe el. Nu putea nici măcar să facă un duș sau să stea în fața oglinzii, dar măcar putea merge.

Deea Codrea a avut dureri crunte

Din cauza durerilor groaznice pe care le avea, a căzut pe scări, dar din fericire nu a pățit nimic grav. A început să plângă și a recunoscut că nu a mai trecut prin ceva atât de rău niciodată în viața sa.

„Vă mulțumesc pentru toate mesajele, sunteți minunați. Nu am fost așa activă pentru că am avut trei zile super grele. Am avut o problemă groaznică cu nervul sciatic, bebe aparent apăsa pe el. Îmi crea aceste probleme de mobiliate și nu puteam să stau în picioare pe loc. Asta însemna că nu puteam sta în fața oglinzii sau să îmi fac duș fără să ridic un picior undeva în aer sau să îl sprijin. N-aveam nicio problemă să urc scări sau să merg. Din weekend am observat că nu puteam să urc scările, m-am pus în fund, în mijlocul scărilor. Dureri groaznice, am crezut că în momentul ăla nu mi se instalează travaliul atunci nu știu când se mai instalează. Dureri cu plânsete, criză de durere, ceva atât de rău eu nu am mai avut până acum. Au trecut, Slavă Domnului!”, a povestit Deea Codrea, la Story.

Retail jobs

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Totul este bine, când se termină cu bine! Deea Codrea a născut pe cale naturală, în apă și este foarte fericită că a făcut o astfel de alegere, iar micuțul este sănătos. Mama lui nu s-a putut abține să nu îl laude pe social media, mărturisind de asemenea că Iian are 3 kilograme și 850 de grame. Acum, fosta concurentă este gata să își ia rolul de mamă în serios și este recunoscătoare pentru tot ceea ce i se întâmplă.

„Suntem bine! Iian este cel mai minunat bebeluș și a venit pe lume în mod natural, în apă, la 3k 850 (...) Totul a fost magic.”, a mai zis ea, pe Story.

Citeste si:
Otniela Sandu, primele declarații după ce a plecat de la Bravo, ai...
Otniela Sandu, primele...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.