Viviana Sposub este foarte rezervată când vine vorba despre viața sa privată, dar nu și când vine vorba despre competiția Bravo, ai stil. Recent, vedeta a oferit un interviu în care a vorbit despre cei trei jurați ai emisiunii de la Kanal D, dar și despre colegele sale cu care nu are o relație prea bună.

Când a fost întrebată care i se pare cel mai greu moment de la Bravo, ai stil, frumoasa vedetă a oferit un răspuns rapid. Pentru partenera de viață a lui George Burcea cel mai greu este să își controleze emoțiile, în special pe cele negative. Deși se consideră un om echilibrat, se enervează când vede în jurul ei atât de multă nedreptate.

Viviana Sposub a dat cărțile pe față

Mai mult de atât, Vivianei Sposub îi vine să plângă, când vede că este pusă la zid de colegele sale de platou. Oricât de greu i-ar fi, încearcă să își păstreze calmul și să transmită doar energie bună, dar nu îi iese de fiecare dată.

„Să îmi controlez emoțiile. Și mă refer în principal la cele negative. Sunt multe momente tensionate în această competiție. Și, deși mă consider un om echilibrat, sunt totuși o femeie… din Moldova. Mă enervez când mi se întâmplă nedreptăți, îmi vine să plâng când sunt pusă la zid de celelalte concurente și atunci sunt într-o continuă luptă cu mine și cu sentimentele mele. Încerc să îmi păstrez calmul și să transmit doar energie bună, dar nu pot să nu mă las influențată de ce se întâmplă în jurul meu. Totuși, cred că e un lucru bun! Suntem într-un Reality Show, iar faptul că sunt învăluită de sentimente și emoții denotă că sunt reală.”, a declarat Viviana Sposub, pentru fanatik.ro.

Despre jurați, concurenta de la Bravo, ai stil a spus că sunt niște oameni de la care are ceva de învățat și nu doar din punct de vedere profesional. Se pare că are un preferat în fiecare zi, în funcțiile de steluțele pe care le obține din partea lor.

„Depinde de zi! Îi iubesc din suflet pe toți și îmi sunt extrem de dragi. Sunt niște oameni de la care am atâtea de învățat, nu doar din punct de vedere profesional. Au personalități mișto care mă încarcă cu energie la fiecare filmare. Dar cum factorul emoțional este unul extrem de important în această competiție, am câte un preferat în funcție de zi, sau mai bine spus, de steluță”, a spus concurenta despre cei trei jurați, pentru aceeași sursă.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Octombrie 2021 - 08 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.