Aurel Pădureanu nu își mai găsește liniștea, după ce acum șase luni a pierdut-o pe cea mai importantă ființă din viața sa, Cornelia Catanga. Acum, bărbatul este din nou în doliu și și-a găsit cu greu cuvintele să spună ce simte, după ce o altă persoană dragă lui s-a stins din viață.
Soțul regretatei Cornelia Catanga, în vârstă de 71 de ani, trece din nou prin clipe de coșmar. Acesta suferă enorm, după ce sora lui a decedat, la doar jumătate de an după ce soția lui a pierit, după ce s-a infectat cu COVID-19. Deși medicii au încercat tot ce se putea, nu au reușit să o salveze, iar întreaga familia a fost distrusă.
Aurel Pădureanu, clipe de coșmar
În dimineața zilei de duminică, 3 octombrie 2021, sora lui Aurel Pădureanu a murit. El și fiul acestuia nu își mai revin din joc, iar durerea este una mult prea mare de suportat, având în vedere că anul acesta nu a fost deloc unul prea bun pentru familia lor. Soțul regretatei cântărețe a făcut tristul anunț pe pagina lui de Facebook, unde oamenii și-au exprimat regretul pentru situația prin care este nevoit să treacă.
„Nu mai am nici lacrimi să plâng. Sunt copleșit de durere, după moartea Corneliei, ființa care mi-a fost cea mai dragă din lume, tovarășul meu de viață și de scenă, o altă lovitură cruntă s-a abătut asupra familiei mele. Azi dimineață, la orele 5:30, a încetat din viață surioara mea scumpă și dragă.
Singura ființă care după moartea Corneliei a fost alături de mine. Și mă suna în permanentă și îmi spunea mereu: Ea era, ca vârstă, cea mai mare dintre toți. Mă simt extrem de trist și supărat în sufletul meu, gândindu-mă că am rămas singur.
Nici ceilalți doi frați ai mei nu mai sunt. Nu am să te uit niciodată, surioara mea scumpă și dragă, așa cum nu am uitat-o nici pe Mariana, nici pe Titi, ceilalți doi frați ai mei. Veți rămâne toți 3 în sufletul meu și nu am să vă uit câte zile voi mai avea și eu de trăit. Noi facem parte dintr-o familie, cu un nume emblematic de artiști, care și-au înscris numele în nemurire. Dar tu ai fost singura care m-a iubit cel mai mult.
Drum lin către stele, surioara mea! Și bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletul tău frumos și blând, iar drumul să-ți fie presărat numai cu flori. Nu am să te uit toată viața mea”, a scris Aurel Pădureanu, pe Facebook.
Citeste si:Puya, declarații cu ochii în lacrimi la America Express. Ce a...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Numerologie: APRILIE 2023 – O lună extraordinară pentru a ne echilibra...
Sursa: garbo.ro
-
Start-upul românesc de video marketing Videowise obține o investiție de 3...
Sursa: futurebanking.ro
-
Atu Tech, investiții de 1,2 milioane de euro în noua gamă de produse de...
Sursa: retail.ro
-
Cele mai comune afecțiuni dentare la vârstnici
Sursa: kudika.ro
-
SUA și Japonia, împreună pentru a înlesni producerea de mașini electrice și...
Sursa: wall-street.ro