Maurice Munteanu nu s-a mai putut abține și a făcut o serie de afirmații neașteptate despre Viviana Sposub, concurenta de la Bravo, ai stil. Juratul a spus, mai în glumă, mai în serios, că vedeta nu arată în realitate ca în imaginile pe care le postează pe social media. Toată lumea a fost șocată de ceea a a putut spune.
Viviana Sposub nu este deloc pe placul colegelor sale din emisiune, care au afirmat în repetate rânduri faptul că îi sunt apreciate ținutele și punctate, doar pentru ca acest lucru să creeze tensiuni între ele. Într-una dintre edițiile trecute, fetele au fost foarte revoltate din cauza unei alegeri vestimentare pe care a făcut-o iubita lui George Burcea și care nu arăta bine, dar care a fost apreciată de către cei trei jurați.
Viviana Sposub, făcută praf de Maurice Munteanu
Ei bine, recent, Viviana Sposub a ales să poarte o ținută diferită față de cele pe care le-a adus până acum în platou, iar în povestea de la început a afirmat că se vede cu un băiat și este curioasă, dacă el arată ca în poze. În momentul acela, Maurice Munteanu a luat cuvântul și i-a transmis că nici ea nu arată ca în poze: folosește tot felul de filtre, își lungește picioarele, își subțiază talia și vrea să pară cine nu este.
„Te editezi în poze! Te lungești, tu ești mică de înălțime. La față cred că bagă o mie de filtre! Îți faci buzele, talia, popoul! Problema concurentei e că nu știe dacă arată el ca în poze, dar tu arăți ca tine în poze? Televizorul nu minte!”, a spus Maurice Munteanu, în cadrul emisiunii Bravo, ai stil.
Viviana aproape că începuse să plângă în fața tuturor, dând dovadă că nu are deloc încredere în ea și nici în felul în care arată. Maurice Munteanu i-a spus în clipa aceea, că a glumit, dar oamenii au spus în comentarii că în glumă se spune, de fapt, adevărul.
„Stai, ne-ai crezut? Doamne, îmi e și frică să mai spun ceva!”, a mai spus el.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
5 trucuri pentru a evita problemele digestive de Paște. Așa te poți bucura de...
Sursa: garbo.ro
-
Sunt bolnavă de tine, deși nu ești al meu...
Sursa: kudika.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Visul american, un coșmar pentru europeni. CEO: „Europenii au mai mult timp,...
Sursa: wall-street.ro