Antonia este una dintre cele mai frumoase și apreciate artiste de la noi din țară. Vedeta se poate lăuda, de asemenea, cu o familie superbă pe care o iubește și pentru care ar face orice. Multă lume a ajuns să se întrebe de ce nu mai aduce pe lume un copil, iar partenerul ei de viață a lămurit pe toată lumea.
Alex Velea și Antonia au doi copii superbi, Dominic și Akim. Mai mult de atât, ea mai are o fiică din prima căsătorie pe care cântărețul o iubește și o tratează ca și cum ar fi a lui. Toată lumea îi ia drept model și visează la o familie precum cea pe care o au ei, dar foarte puțini se pot bucura de acest lucru.
Antonia nu mai poate face niciun copil
Frumoasa vedetă nu a spus niciodată că nu i-ar plăcea să rămână din nou însărcinată, dar se pare că sunt anumite lucruri care nu țin de ea. Antoniei nu îi mai permite sănătatea să rămână din nou gravidă, iar despre toate aceste lucruri a vorbit chiar Alex Velea, în platoul unei emisiuni unde a fost invitat recent.
Se pare că el și viitoarea lui soție nu vor să riște nimic și sunt de părere că este suficient faptul că au trei copii. Dacă ar rămâne din nou gravidă, bebelușul ar putea avea de suferit și niciunul dintre ei nu își dorește lucrul acesta.
"Sănătatea nu îi mai permite iubitei mele să facem al patrulea copil. Grupa de sânge nu îi mai permite treaba asta. Și cu siguranță copilul ar avea de suferit și nu vreau să se întâmple asta sau să riscăm. Și zic că avem trei copii…e ok.", a declarat Alex Velea, în cadrul unei emisiuni tv, potrivit wowbiz.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro