Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, au decis să participe împreună la Asia Express. În cele câteva ediții ale emisiunii de la Antena 1, ele au demonstrat că au o relație specială mamă-fiică. Și-au fost mereu aproape, s-au sprijinit și au știut cum să gestioneze fiecare situație, astfel încât să le fie bine și să poată merge mai departe.
În ediția de seara trecută, celebra actriță s-a emoționat extrem de tare când băiatul care le-a luat de două ori la autostop i-a amintit de fiul său, Ștefan, care i-a fost luat. Concurent de la Asia Express a regretat întrega sa viață faptul că fiul ei a crescut fără mamă, că nu i-a putut fi alături când avea cea mai mare nevoie de ea. La un moment dat, nu și-a mai putut stăpâni lacrimile și a început să îi spună Mariei Speranța tot ceea ce avea pe suflet.
Adriana Trandafir, mărturisiri pline de emoții
„M-am trezit emoționată și s-a deschis la mine un sertar pe care îl tencuisem într-o criptă și n-aș fi vrut să vorbesc despre lucrul ăsta niciodată. Voi nu aveți nevoie de actrița Adriana, ci de mama Adriana, care câteodată nu a fost alături de voi. De multe ori. Știi că tu ai apărut când credeam că viața mea nu mai are niciun rost (…) Mă gândesc tot timpul la Ștefan. Când erai mică, tu nu mă întrebai de Ștefan. Știai că e un frate, știai că îl vizitam din când în când cu tine, câteodată, când puteam. Ștefan e sufletul meu și e fratele tău și cred că e singurul cadou pe care am putut să vi-l fac: să fiți împreună frați”, a spus actrița, la Asia Express.
A fost pentru prima dată când actrița i-a făcut asemenea destănuiri fiicei sale. Se pare că Adriana Trandafir are un fiu din prima căsnicie, pe care nu l-a putut vedea crescând, deoarece fostul ei soț a obținut, la divorț, custodia lui. Ani de zile a suferit din acest motiv și chiar și acum după atât de multă vreme, ea se gândește tot timpul la Ștefan și la faptul că a crescut fără ea. Maria Speranța a fost alături de ea, a ascultat-o și a plâns odată cu ea, fără să știe cum să o ajute să se calmeze, ci doar lăsănd-o să se descarce.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Volkswagen și Renault opresc negocierile pentru dezvoltarea unei mașini...
Sursa: wall-street.ro