Lidia Buble a trecut de tot peste separarea de Răzvan Simion, iar noul ei iubit o face mai fericită ca oricând. Artista și-a ținut relația departe de ochi curioșilor timp de câteva luni bune, dar a decis că a venit vremea să le povestească și internauților câte ceva despre Harlys Becerra, actorul care i-a furat inima româncei noastre.
Concurenta de la Asia Express iubește din nou. Ea a stat pentru mult timp singură, iar mulți au ajuns la concluzia că nu are noroc în dragoste și că nu își va găsi sufletul pereche prea curând. Artista nu s-a grăbit în acest sens, pentru că este de părere că iubirea apare atunci când te aștepți mai puțin. Nu a dat încă detalii despre modul în care au ajuns să se cunoască, dar cel mai probabil ușor, ușor vor veni și aceste declarații.
Lidia Buble s-a îndrăgostit
Harlys Becerra este un actor cubanez în vârstă de 37 de ani, pe care toată lumea îl cunoaște din ”Vis a vis”, ”Bounty Hunters ”, ”Rețeaua Cubaneză” și ”A opta victimă”. Lidia Buble se consideră foarte norocoasă, că un bărbat ca el a apărut în viața sa și se simte fericită și împlinită pe toate planurile. Le-a urat celor care o îndrăgesc să fie cel puțini la fel de fericiți precum este ea de când l-a cunoscut pe noul ei iubit.
„Uh, mama. Mulţumesc, drăguţo. Şi eu sunt fericită pentru mine, mulţumesc mult de tot, apreciez. Câte întrebări sunt pe tema asta, deja peste o sută. Primesc şi zilnic mesaje, este foarte lungă povestea (n.r. cu Harlys), trebuie să îmi iau o zi să vă povestesc. Da, chiar sunt fericită, foarte fericită şi foarte împlinită pe toate planurile. În două-trei cuvinte, mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Eu cred că fiecare om merită să fie fericit şi vă doresc să fiţi măcar la fel de fericiţi cum sunt eu. Sunt norocoasă. Pentru mine nu există actori, cântăreţi, vedete, ne-vedete. Fiecare avem un job, o meserie pe care o facem, dar da, este foarte adevărată că dragostea vine când nu te aştepţi şi răsare unde nu te aştepţi.”, a zis Lidia Buble, pe Instagram.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Ce sunt creditele de carbon, ajutorul companiilor în cursa către sustenabilitate
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Volkswagen și Renault opresc negocierile pentru dezvoltarea unei mașini...
Sursa: wall-street.ro