Connnect-R a avut din nou probleme de sănătate, la Asia Express. După ce zilele trecute, artistul a cedat din cauza oboselii care s-a acumulat în primele zile de concurs, recent el a trecut printr-un alt moment de panică. Probele grele, sutele de kilometri pe care trebuie să îi parcurgă făcând autostopul, căutarea unui loc în care să rămână peste noapte, dar și presiunea de a ajunge primii la Irina Fodor îi epuizează pe cei 18 concurenți.

Tot din cauza oboselii, Connect-R a avut un moment în care a vomitat și a reușit să îi sperie pe toți ceilalți din jurul său. Într-o altă ediție, problemele pe care le avea la nivelul spatelui i-au dat și ele mari bătăi de cap. Problema aceasta a rezolvat aruncând o parte dintre lucrurile pe care le căra după el și fiind un pic mai ușor bagajul lui, a simțit că poate merge mai departe.

Connect-R, noi probleme de sănătate

Când credea că situațiie de genul acesta au luat sfârșit pentru el, ei bine se pare că nu a fost deloc așa. Într-una dintre edițiile precedente s-a speriat extrem de tare, în momentul în care a simțit că nu mai poate respira, cel mai probabil, din cauza faptului că inhalase foarte mult praf, nefiind prima dată când ar fi trecut prin una ca asta. După ce s-a hidradat, și-a mai revenit și a pornit din nou în cursă, demonstrând că indiferent de problemele pe care le are nu se dă bătut și luptă până la capăt.

“Deja m-a luat panica pentru că nu mai puteam să respir, ba mai mult inhalam și praful acela care era acolo. Am vomitat puțin iar că așa se întâmplă, așa e mecanismul. Am luat o sticlă de apă, mi-am dat în cap. Dumnezeu m-a întărit”, a spus Connect-R, în cadrul emisiunii Asia Express.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Septembrie 2021 - 10 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.