Patrizia Paglieri de la Asia Express are câțiva ani buni de când a luat decizia de a se muta în România, după ce a locuit pentru o vreme în Italia. Este genul acela de femeie care își păstrează mereu zâmbetul pe buze, dar foarte puțini știu prin câte momente grele a fost nevoită să treacă, imediat după ce s-a stabilit în țara noastră. 

Patrizia Paglieri se află pe lista celor mai talentați chefi de la noi din țară. Vedeta a intrat în atenția publicului, după ce a acceptat să fie jurat în cadrul emisiunii MasterChef. Recent, ea a plecat în aventura vieții sale în compania fiului său. Pentru cei doi, Asia Express a fost o reală provocare și o experiență cu care, mai mult ca sigur, nu se vor mai întâlni niciodată în viața lor și de care s-au bucurat enorm.

Patrizia Paglieri, despre primii ani în România

Vedeta a decis să se mute în România, acum foarte mult timp, când tatăl ei a deschis în țara noastră un restaurant și un cazino. Totul se întâmpla în anul 1993, iar de atunci s-a îndrăgostit de acest tărâm și a decis să nu îl mai părăsească. Mai apoi a făcut și un copil, pe care și l-a dorit mult de tot și pe care l-a crescut singură, așa cum a știut mai bine. A avut o vreme în care se plicitisea și nu știa ce să mai facă, dar după ce au deschis restaurantul, a început să lucreze acolo și i-a fost din ce în ce mai bine.

„Primii ani au fost destul de dificili – și cu limba română, și cu tot. În 1993 nu era ca la Sanremo aici! Dar între timp m-am obișnuit și mi-a fost bine. Și în momentul în care am deschis și ristorante a fost chiar foarte bine, pentru că în acel moment aveam și activitate și nu mă mai plictiseam. (…)Viața noastră este aici, aici avem toți prietenii, Francesco s-a născut aici. În Italia taxele sunt foarte mari. Aici este viața mea!”, a declarat Patrizia Paglieri, pentru restograf.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 Septembrie 2021 - 11 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.