După ce tot mai multe vedete au probleme grave de sănătate, se pare că nici fiica Andreei Esca nu stă prea bine la acest capitol. Alexia Eram a făcut câteva Story-uri în mediul online, prin intermediul căreia le-a vorbit persoanelor care o urmăresc despre perioada grea pe care o traversează, iar cei mai mulți și-au făcut griji serioase pentru ea.
Faptul că tot mai multe persoane publice sunt confirmate pozitiv cu COVID-19 este un motiv de îngrijorare pentru cei care au intrat în contact cu ele sau care pur și simplu răcesc, din cauza schimbării de temperatură. Alexia Eram se află pe lista celor mai îndrăgite vedete de la noi din țară având o comunitate foarte mare pe social media, cu care păstrează zilnic legătura.
Alexia Eram, anunț pe Instagram
Fanii eu au remarcat că în ultimul timp nu a mai fost atât de activă și au început să o ia la întrebări. Nefiind sigură ce are, de fapt, fiica Andreeui Esca a decis să se testeze, dar se pare că testul respectiv a ieșit negativ, motiv pentru care s-a mai liniștit puțin. Cu toate acestea, a răcit puternic și nu poate nici măcar să respire așa cum trebuie.
Alexia Eram își va ține la curent, cel mai probabil, admiratorii în ceea ce privește starea ei de sănătate, care în momentul de față este una nu foarte bună.
„Dragii mei, am răcit într-un hal! Nu mai pot! Stați liniștiți, nu am COVID, m-am testat! Nu pot să resăpir. Degeaba mă machiez în timpul zilei pentru că oricum mi se ia tot fondul de ten de pe nas. Nu știu, cred că schimbarea asta de temperaturi, nu îmi explic, dar nu mai pot”, a zis Alexia Eram, pe Story.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Tu ce faci cu telefonul tău la finalul vieții lui?
Sursa: green.start-up.ro
-
Vintruvian Estates preia Cramele Mennini și Histria
Sursa: retail.ro
-
Întreabă Orice: Sebastian Burduja răspunde întrebărillor comunității start-up.ro
Sursa: start-up.ro
-
Am închis capitole din viața mea pentru a mă putea bucura de prezent
Sursa: garbo.ro
-
Tehnologiile low-code susțin transformarea digitală
Sursa: futurebanking.ro
-
10 Cărți minunate pentru copii și emoțiile lor
Sursa: kudika.ro
-
IGSU dezminte o informare care circulă pe WhatsApp: instituția neagă o...
Sursa: wall-street.ro