Prima ediție a emisiunii Asia Express sezonul 4 a putut fi urmărită de telespectatori pe data de 18 septembrie, de la orele 20:00. Nici nu au pornit bine pe „Drumul Împăraților” că unii dintre concurenți au simțit că este extrem de greu și că nu vor fi capabili să facă față tuturor provocărilort. Estera Buble se află și ea pe lista lor și a vărsat lacrimi amare, încă din prima zi.

După ce au văzut-o pentru prima dată la TV, oamenii au ajuns să se întrebe cine este ea cu adevărat și cu ce anume se ocupă în viața de zi cu. Ei bine, vă spunem noi. Pe lângă faptul că este sora Lidiei Buble, ceea ce nu mai e un secret pentru nimeni, concurenta de la Asia Express este make-up artist și se descurcă de minune. Ea locuiește în Austria, alături de familia sa și are doi copii superbi la care s-a gândit tot timpul cât a fost plecată în Asia, Isaiah și Isaac.

Asia Express sezonul 4

Nu este obișnuită să stea în fața camerelor de filmat precum sora ei, Lidia Buble, dar cu toate acestea a acceptat să o însoțească pe aceasta în aventura vieții lor. Frumoasa mămică a simțit că nu mai poate încă din prima zi, iar căutarea de cazare i-a dat bătăi, pentru că nu se aștepta să fie chiar atât de greu.

"Nu se pupă nimic cu nimic, ce ne-am gândit noi acasă cu ce am găsit aici când am venit. Ne-am gândit că găsim transport imediat, a fost problema cu COVID-19, abia că ne-au luat. Cazare am căutat aproape 4 ore și abia am ajuns la familia asta, unde sunt mulți membrii, 5 copii și părinții.", a spus Estera Buble, în ediția de seara trecută.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Septembrie 2021 - 08 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.