Petrică Cercel s-a stins din viață, în cursul zilei de ieri. Manelistul s-a infectat cu COVID-19 și a fost internat timp de câteva într-un spital din Capitală. Din păcate, trupul lui nu a mai rezistat și a decedat, deși toată lumea spera că își ca reveni și se va întoarce acasă la familie și la prieteni.
Din câte a povestit recent chiar fiul lui, Ionuț Cercel, regretatul lui tată nu avea alte probleme de sănătate. Analizele pe care le făcuse era bune, iar oamenii dragi din jurul lui au avut încredere în medicii din România și în faptul că este un om puternic care va trece cu bine peste toate aceste obstacole din viața lui. Băiatul său a observat că nu se simțea deloc bine și chiar el a fost cel care a decis să îl ducă la spital.
Petrică Cercel a murit, după ce s-a infectat cu COVID-19
Nici măcar Petrică Cercel nu își pierduse speranța că va reuși să se vindece, fiind un om puternic și cu credință în Dumnezeu până în ultima clipă de viață. Toată lumea manelelor este în doliu, iar cei care l-au cunoscut și care l-au iubit pe cunoscutul manelist au transmis mesaje emoționante despre pierderea sa. Unul dintre cei care și-a exprimat durerea pe rețelele sociale a fost chiar Sorinel Puștiu.
„Prietenul meu, fratele meu...un om extraordinar. E un om foarte important pentru noi, pentru cei care îl cunoaștem și îl iubim. Speram până în ultimul moment că se va face bine și va merge la el acasă”, a spus Sorinel Puștiu, potrivit wowbiz.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro