Nicole Cherry și Florin Popa sunt împreună de ani buni, iar relația dintre ei este din ce în ce mai bună și mai frumoasă. Îndrăgostiții trăiesc un vis, în momentul de față, iar ambii așteaptă cu nerăbdare să o cunoască pe fiica lor, Anastasia, care va veni pe lume în doar trei luni.
În toate interviurile pe care le-a acordat, cântăreața a precizat că Anastasia a fos un copil dorit, iar ea și-a planificat sarcina astfel încât să se nască în zodia Săgetător, zodia lui Nicole. Ei bine, totul a ieșit fix așa cum și-a dorit, iar frumoasa artistă a oferit, din nou, o serie de declarații în care a vorbit despre sarcină, dar și despre partenerul ei de viață alături de care a crescut și a devenit femeie și alături de care se vede trăind pentru tot restul vieții sale.
Nicole Cherry, declarații despre căsătorie
Nu de puține ori, oamenii au ajuns să se întrebe de ce nu s-au căsătorit până acum Nicole Cherry și iubitul său. Ea a ținut să precizeze că faptul că nu au făcut o nuntă nu a fost un impediment pentru ei să aducă pe lume un copil și să își traiască viața după bunul plac. Artista și-a propus să facă o cununie, dar după ce va reveni la forma inițială, pentru că mai sunt multe lucruri de rezolvat până la marele eveniment.
„Amândoi ne-am dorit să fim părinți. Nu suntem căsătoriți, dar nu a fost o frână asta. Vreau să fac cununie, dar nu acum. Eu îmi doresc să am o rochie ... să revin la forma mea inițială, vreau să fac mai multe lucruri înainte. Nu țin la chestia asta neapărat, că trebuie să fie. Se făcea și e frumos s-o faci, dar asta nu înseamnă că te împiedică cu ceva”, a declarat Nicole Cherry, la Xtra Night Show.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Volkswagen și Renault opresc negocierile pentru dezvoltarea unei mașini...
Sursa: wall-street.ro