De câteva luni bune, Maria Constantin și Robert Stoica și-au asumat relația și se afișează peste tot împreună. Fanii sunt de părere că se potrivesc de minune și se bucură că frumoasa artistă și-a găsit, în sfârșit, liniștea în brațele unui bărbat care să o iubească așa cum merită.

Chiar dacă acum o duce extrem de bine pe plan personal, lucrurile nu au stat dintotdeauna bine pentru frumoasa cântăreață. Părea că este urmărită de ghinion la capitolul dragoste și se pare că, la un moment dat, în trecut, a fost înșelată de către cel în care avea încredere și pe care îl iubea la nebunie, iar despre acea zi a vorbit într-un interviu pe care l-a acordat recent.

Maria Constantin nu a avut noroc în dragoste

Acum câțiva ani, Maria Constatin era într-o relație cu un bărbat despre care avea o părere foarte bună, dar care a înșelat-o, iar ea aflat la câteva zile de pe social media, când anumite persoane i-au trimis prin mesaje private mai multe conversații pe care nu a vrut să le bage în seamă, pentru că nu credea. Într-un final. a înțeles că a fost înșelatp și a deranjat-o foarte tare și nu a putut trece peste faptul că a fost mințită.

„Am aflat de pe Facebook, pentru că am primit niște conversații, niște imagini. În primă fază nu mi s-a recunoscut, ulterior cu chiu cu vai mi s-a recunoscut că așa era, adică nu era o minciună și asta e. M-a deranjat foarte tare și nu am putut să trec nu peste faptul că am fost înșelată, ci peste faptul că am fost mințită.”, a declarat Maria Constantin pentru Antena Stars.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Septembrie 2021 - 02 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.