Benone Sinulescu nu a avut deloc un an bun. Marele artist a stat vreme îndelungată internat în spital, iar fanii lui, familia și prietenii s-au temut pentru viața acestuia. Unii dintre ei credeau că nu va scăpa cu bine, dar de la externarea lui și până acum au trecut deja două luni.
După ce a fost externat, artistul a fost nevoit să urmeze un tratement, sa facă kinetoterapie, pentru a se repune pe picioare. D ceva vreme, nu mai existau vești despre starea lui de sănătate, dar recent soția acestuia a oferit o serie de declarații despre modul în care decurge recuperarea cântărețului.
Cum se simte Benone Sinulescu
Elena Sinulescu, partenera de viață a îndrăgitului artist, a fost în fiecare minut alături de el și s-a rugat să se facă bine. Între timp, după cum a povestit chiar ea, starea lui Benone Sinulescu este din ce în ce mai bună. A început să aibă poftă de mâncare, iar uneori iese să se plimbe în grădină. Soția sa este de părere că ușor, ușor își recapată puterile. Perioada în care a stat internat a fost una de coșmar pentru toată lumea și speră că nu vor mai fi nevoiți să treacă prin una ca asta.
“Vă asigur pe toţi, simpli fani ai soţului meu sau amici foarte apropiaţi, că starea de sănătate a lui Benone evoluează spre bine. Are poftă de mâncare, face kinoterapie acasă, iese în grădină la plimbare. Consider că îşi recapătă puterile cu fiecare săptămână ce ne îndepărtează de perioada aceea în care a trebuit să meargă la spital.”, a declarat Elena Sinulescu pentru impact.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Ce sunt creditele de carbon, ajutorul companiilor în cursa către sustenabilitate
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Volkswagen și Renault opresc negocierile pentru dezvoltarea unei mașini...
Sursa: wall-street.ro