Au trecut doar câteva zile de când Adela Popescu a revenit pe micile ecrane și va fi din nou absentă timp de două săptămâni. Lipsind din cadrul emisiunii pe care o moderează, oamenii au început să își pună tot felul de întrebări neînțelegând, de fapt, ce se întâmplă. La scurt timp după aceea, partenera de viață a lui Radu Vâlcan a venit cu explicații.
Toată lumea s-a bucurat, când Adela Popescu s-a întors la Vorbește Lumea. Ei bine, fericirea nu a durat prea mult, deoarece vedeta s-a infectat cu corona, deși se vaccinase împotriva temutului virus. Se pare că moderatoarea nu a luat contact cu nimeni care ar fi fost purtător de virus și nu își poate explica modul în care a ajuns în această stare.
Adela Popescu s-a infectat cu COVID-19
Adela Popescu a decis să facă un test, după ce a început să se simtă rău și avea simptome specifice. Din nefericire, testul i-a ieșit pozitiv și va fi nevoită să stea în izolare, ceea ce înseamnă că va lipsi din nou din cadrul emisiunii, dar nu are de ales. Fanii speră să se simtă din ce în ce mai bine, iar situația să nu degenereze.
"M-am simțit rău, așa că am făcut testul covid, care, din păcate, a ieșit pozitiv. Acum umblu cu mască prin casă, pentru a proteja bebelușul. Ceilalți doi băieți sunt la bunici. Îmi pare rău că nu sunt acolo cu voi, însă timp de două săptămâni ne vom vedea în această ipostază. Urma să fac vaccinul, dar am așteptat să treacă o perioadă după naștere.", a transmis Adela Popescu, pentru Vorbește Lumea.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Daciana Sârbu, din nou îndrăgostită! Primele imagini cu iubitul ei surprinse...
Sursa: kudika.ro
-
Testul Norocului: Care vor fi cele mai norocoase luni pentru tine în 2026?
Sursa: garbo.ro