Ruby este împreună cu Robert, de mai bine de șapte ani de zile. În ciuda faptului că au o relație de lungă durată, se pare că frumoasa artistă nu are în plan să îmbrace rochia de mireasă în viitorul apropiat. Actele nu sunt atât de importante pentru ea și a spus clar de ce nu vrea să facă acest pas.
Zilele acestea, mama lui Ruby și-a unit destinele cu partenerul ei de viață alături de care era de multă vreme. Fiica ei a vorbit despre marele eveniment, iar în clipa aceea, unii au fost curioși să afle când va veni și vremea ei să ajungă în fața altarului alături de iubitul ei. Cântăreața nu s-a ferit să ofere un răspuns, dar nu a fost tocmai cel la care se aștepta toată lumea.
De ce nu se mărită Ruby
Ruby este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi din țară și poate afirma cu tărie că are tot ceea ce își dorește, inclusiv o carieră de succes de care este tare mândră. Întrebată de ce nu se mărită cu Robert, ea a dezvăluit că se consideră încă un copil și este mult prea ocupată, pentru a organiza un asemenea eveniment.
Cei doi îndrăgostiți sunt de părere că este mult prea devreme pentru a face acest pas, iar artista consideră că dacă s-ar căsători, s-ar maturiza mult prea mult și nu este pregătită, sub nicio formă, pentru o asemenea schimbare în viața sa. Faptul că nu sunt căsătoriți cu acte, nu înseamnă cu nu se iubesc cu adevărat, așa cum ar crede multă lume, ci doar lasă lucrurile să vină de la sine.
"Eu sunt încă copil și sunt foarte ocupata. Sunt foarte dedicata carierei și cred ca m-ar maturiza foarte mult. As deveni dintr-o data "doamnă" și mi se pare prea devreme pentru acest lucru. Pe mine căsătoria m-ar maturiza dintr-o dată", a declarat Ruby pentru antenastars.ro.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Cât costă carnea de miel în 2023? Prețurile din magazine și de la fermieri
Sursa: retail.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Semnificația viselor: Ce înseamnă când visezi foc?
Sursa: garbo.ro
-
Dan Avram, BT: „Clienții se așteaptă ca onboardingul să fie rapid, ca...
Sursa: futurebanking.ro
-
ChatGPT, folosit și în România în platforma pentru schimbarea furnizorului de...
Sursa: wall-street.ro
-
Fiica lui Nosfe a simțit că tatăl ei a murit. Mădălina Crețan, mărturisiri...
Sursa: kudika.ro