Culiță Sterp și Daniela Iliescu au devenit părinți pentru prima dată, în urmă cu câteva luni. Cei doi sunt în culmea fericirii, iar după spusele mamei artistului, botezul fiului lor va avea loc luna vitoare. Fericiții părinți fac deja ultimele pregătiri pentru marele eveniment, iar în ziua în care îl vor creștina pe Milan se pare că va avea loc și o petrecere de zile mari.

Culiță Sterp și Daniela Iliescu trăiesc cele mai frumoase momente din viața lor. Și-au dorit foarte tare un copil, iar în clipa în care au aflat că va fi băiețel, bucuria lor a fost la cote maxime. În curând, ei îl vor boteza pe cel mic, iar surse din apropierea lor au declarat că deja strâng bani pentru a organiza o petrecere de lux, de care să se bucure toată lumea.

Culiță Sterp, gata pentru botezul fiului său

„El e foarte muncitor (Culiță Sterp, nr), a cântat timp de o lună de zile non-stop aproape, cântă în continuare, are evenimente peste tot, în toată țara. Nu cântă neapărat pentru bani, că e vorba și de plăcere aici, dar cântă pentru că vrea să fie o sumă mare pentru a face un bot de lux, ” a declarat un apropiat de-ai artistului pentru cancan.ro .

În momentul de față, manelistul are concerte prin toată țara și strânge bani pentru a face un bot de lux, conform spus unui apropiat de-ai lui. Se pare că Daniela Iliescu este cea care se ocupă de organizare, pentru că vrea ca totul să iasă ca la carte, mai ales că au ales un local de fițe unde se vor distra de minune. Tot persoana respectivă a declarat că evenimentul vor fi prezenți mai mulți care, cel mai probabil, vor și cânta.

Citeste si:
Emily Burghelea și partenerul ei au făcut nunta și botezul în...
Emily Burghelea și partenerul...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

„Botezul va fi la un super-local de fițe, Culiță este cu banii, iar Daniela cu organizarea”. Se ajută reciproc, ea organizează totul în detaliu, se gândește la toate. Vor fi mulți artiști la botezul lui Milan, unii dintre ei cu siguranță vor și cânta, vedem ce surprize pregătește el, că e plin de surprize. ” , a mai spus acea persoană.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.