Ziua de astăzi este una neagră pentru Dan Negru, care și-a pierdut singurul prieten adevărat pe care îl avea. Îndrăgitul prezentator a postat un mesaj emoționant pe pagina sa oficială de Facebook, prin intermediul căruia le-a dat trista veste tuturor oamenilor care îl urmăresc.
Timp de 16 ani, Dan Negru și ciobănescul mioritic, pe care l-a numit Pufi, au fost cei mai buni prieteni din lume. Din nefericire, astăzi, 05 septembrie, câinele prezentatorului a murit, iar el nici nu a putut exprima în cuvinte durerea pe care a simțit-o în clipele acelea. L-a numit pe Pufi „omul lui preferat”, cel pentru care a fost întreaga lui lume.
Durere mare pentru Dan Negru
Timp de mai bine de un deceniu, Dan Negru s-a convins de sintagma „Câinele este cel mai bun prieten de-ai omului”. „Regele audiențelor” a mărturisit că lângă tatăl și bunicii lui mai are și un câine care îl așteaptă. Cerea puțin și merita de zece ori mai mult, iar pentru el acest lucru era imens. La final, i-a mulțumit prietenului său pentru toți anii frumoși în care au fost împreună, dar și pentru toate amintirile.
“Mi-am pierdut în dimineața asta singurul prieten. 16 ani eu am fost întreaga lui lume și el a fost ‘omul’ meu preferat. Am întâlnit mulți oameni care de departe păreau ceva și de aproape erau altceva. Câinii sunt așa cum par… Îi spuneam Google, și-l alintam Pufi. Era un ciobănesc mioritic uriaș și pentru mine, Pufi avea blană în loc de aripi. A fost singurul care cerea puțin și merita mult… De azi, pe lângă tata și bunici, mai am și un câine care mă așteptată… MULȚUMESC pentru toți ani ăștia! Pufi e de azi dincolo de soare…”, a scris Dan Negru pe Facebook.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Ce sunt creditele de carbon, ajutorul companiilor în cursa către sustenabilitate
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
O firmă poate funcționa și fără ”șefi” în fiecare departament
Sursa: wall-street.ro