Florin Dumitrescu nu are parte de niște prea frumoase și tocmai despre acest lucru le-a povestit și fanilor din mediul online, care sunt mereu acolo pentru el și care îl susțin la orice pas. Juratul de la Chefi la Cuțite are niște probleme serioase pe care nu le poate trece deloc cu vederea și din cauza cărora va ajunge, în curând, pe masa de operație.

Chef Florin Dumitrescu este unul dintre cei mai apreciați bărbați din lumea mondenă și a reușit să cucerească un număr imens de oameni datorită felului său de a fi și a sincerității de care dă dovadă de fiecare dată. El este, de asemenea, foarte activ în mediul online unde îi ține zilnic la curent pe fanii lui cu tot ceea ce face, indiferent dacă este vorba despre lucruri pozitive sau negative.

Florin Dumitrescu trebuie să opereze

Recent, el le-a făcut mărturisiri neașteptate internauților despre situația grea prin care trece. Îndrăgitul chef a avut și o reconandare pentru cei care se ocupă de pedichiură și anume să nu mai taie unghiile rotunde și să lase colțurile în pace, pentru că din acest motiv el de trei ani de zile se chinuie cu o unghie încarnată. Florin Dumitrescu este nevoit să se opereze o dată pe an, dar îl liniștește faptul că nu este singurul bărbat care are o astfel de problemă.

„Câteva zile nu mai sar ca Jordan, dar totusi am si eu o rugaminte la scolile de pedichiura din Romania. Nu mai taiati unghiile rotunde si lasati colturile in pace, de 3 ani ma chinui cu unghia incarnata dupa ce am vrut sa merg si eu cu degetele la vedere si o data pe an trebuie sa ma operez. Suntem multi baieti cu problema asta!”, a scris Florin Dumitrescu pe rețelele sociale.

Citeste si:
Două surori siameze au fost separate printr-o operație realizată în...
Operația de separare a două...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.