La 13 ani distanță de la terminarea emisiunii Dansez pentru tine, Cristina Ciobănașu a făcut o serie de declarații neașteptate despre relația pe care o are cu Alex Velea. Vedeta a fost cât se poate de sinceră, iar multe dintre persoanele care stau zilnic cu ochii pe ea nu se așteptau, cu siguranță, la un asemenea răspuns din partea ei.
Cristina Ciobănașu este una dintre cele mai îndrăgite vedete de la noi din țară. Artista a devenit cunoscută datorită serialului Pariu cu viața, care a ajutat-o să se schimbe și să evolueze. La vremea aceea, ea l-a cunoscut și pe Vlad Gherman cu care a fost împreună mai bine de 9 ani. Povestea lor de iubire a luat sfârșit în urmă cu doar câteva luni și nici în ziua de astăzi nu s-a aflat motivul real al despărțirii lor care a reușit să șocheze o țară întreagă.
Ce a putut spune actrița despre relația pe care o are cu Alex Velea
Cristina Ciobănașu a reușit să impresioneze pe toată lumea și în clipa în care a decis să partcipe la emisiunea Dansez pentru tine alături de Alex Velea. Deși au făcut senzație, cei doi au fost eliminați foarte repede din concurs. Acum, la 13 ani distanță, vedeta a povestit în ce relații a rămas cu iubitul Antoniei. După spusele sale, ea și cântărețul se mai întâlnesc pe la diverse evenimente, iar el îi amintește de fiecare dată cât de micuță era la vremea aceea.
„Ne mai întâlnim la diverse evenimente. De fiecare dată îmi amintește ce mică eram, câtă energie aveam și ce amintiri frumoase ne-am făcut în perioada Dansez pentru tine”, a declarat Cristina Ciobănașu pentru viva.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro