Cel mai mare vis pe care l-a avut Gina Pistol vreodată a fost acela de a deveni mamă. În timp ce pe alte femei le sperie din start această idee, ea era hotărâtă că își dorește un copil, dar a întâmpinat o serie de probleme până când a reușit să rămână gravidă și să fie sigură că nu va pierde sarcina, astfel încât să poată da vestea cea mare tuturor.

Iubita lui Smiley a primit, la vremea aceea, niște vești proaste chiar și de la medici. Aceștia nu îi dădeau prea mari șanse să rămână însărcinată pe cale naturală, iar acest lucru o durea extrem de tare. Frumoasa prezentatoare și-a găsit abia acum cuvintele, pentru a le vorbi fanilor despre momentele dramatice prin care a trecut până când marea ei dorință de a deveni părinte s-a îndeplinit.

Gina Pistol, avea șanse de 0,1 % de a rămâne gravidă

Din câte a povestit chiar Gina Pistol. a existat o presiune asupra sa din partea oamenilor din jurul său care o întrebau mereu de ce anume nu are un copil la vârsta ei, dar nimeni nu știa că, de fapt, șansele ei de a rămâne gravidă erau minime și nici ce se afla în sufletul ei în clipele acelea. Toți voiau să știe când va avea un copil, iar toate aceste întrebări o dureau de la zi la alta și mai tare.

„Viața mea a fost un șir nesfârșit de întrebări care duceau în aceeași direcție, ”Când o să ai și tu un copil”, ”când ai de gând să faci și tu un copil”, ” de ce nu ai un copil la vârsta asta”, întrebarea asta mi se pare că este prea intruzivă pentru o femeie pentru că nu ști prin ce trece femeia respectivă. După ce am aflat în urma unui control de rutină că am șanse foarte mici să rămân însărcinată, adică undeva la 0,1, această întrebare îmi tulbura liniștea ce oricum încercam să o mențin cu greu în sufletul meu și de fiecare dată îmi puneam pe chip zâmbetul social și răspundeam când o să fiu pregătită, când o să fie, dar numai eu știu ce era în sufletul meu.”, le-a spus Gina Pistol fanilor ei de pe Instagram.

Citeste si:
Theo Rose, fotografii de colecție în a opta lună de sarcină: „Am...
Theo Rose, fotografii de...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 August 2021 - 08 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.