Elena Marin a fost una dintre cele mai controversate concurente din cadrul emisiunii Survivor România. Dacă la început părea că se înțelege bine cu toată lumea, după o vreme aceasta a început să fie catalogată de către colegii ei drept victimă. Frumoasa vedetă a avut, de asemenea, nenumărate certuri cu Zanni, marele câștigător al acestui sezon despre care a făcut dezvăluiri bombă. 

Dansatoarea a fost dur criticată atât de către cei aflați în Republica Dominicană, cât și de cei care urmăreau emisiunea din fața micilor ecrane. Nu toată lumea, însă, a judecat-o pentru comportamentul său, ci au fost mai multe persoane care i-au dat dreptate și care au fost curioase să afle cum a rezistat ea în concurs, având în vedere prin câte a fost nevoită să treacă.

Elena Marin, noi dezvăluiri despre Survivor

Ei bine, Elena Marin a povestit că nu a avut niciun fel de strategie și că deși i s-au propus câteva, ea nu a vrut să facă parte din ele. Mai mult de atât, ea a mărturisit că și Zanni i-a făcut o astfel de propunere, înainte să se certe. Se pare că artistul își dorea să facă un grup care să îl voteze pe Jador, pentru a-l scoate din compeție. Fosta concurentă de la Survivor a mai declarat și că este de părere că și certurile lor de acolo au pornit, de fapt.

„Nu am avut niciun fel de strategie, deși mi s-au propus, dar nu am vrut să iau parte la ele. Prima mi-a fost propusă chiar de Zanni, până să ne certăm, prin care dorea să fim un mic grup care să îl votăm pe Jador, să îl scoatem din competiție. Nu am fost de acord cu acest lucru, probabil și de aici au plecat certurile noastre. De câte ori mi s-a propus o strategie, nu am fost de acord.”, a mărturisit Elena Marin, pentru viva.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 August 2021 - 12 : 08

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.