Toată lumea știe că Alexia Eram este fiica Andreei Esca. Tocmai pentru că mama ei este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare din România, mulți au acuzat-o că are succes doar pentru că este fiica sa. Unii au spus de foarte multe ori în comentarii că dacă nu ar fi fost vedeta mama ei, nu ar fi reușit să facă nimic în viață, pentru că nu are niciun talent. Dar ce părere are ea despre cariera fiicei sale!?

Încă de pe vremea când era doar un copil, Alexia Eram a iubit să se afle în fața camerelor de filmat. Fiica Andreei Esca are acum 20 de ani și a reușit să își creeze un nume în mediul online, unde este foarte cunoscută și apreciată de un urmăritorii săi. Ea a început să apară pentru prima dată la TV, de pe vremea când avea o emisiune pe Disney Channel, care purta denumirea de I love Violeta, serialul preferat al copiilor la vremea aceea.

Andreea Esca, mândră de fiica sa

„Prima oară a început cu I love Violeta, serialul, atunci a fost prima oară când am ieșit așa puțin. Am avut o emisiune la Disney. Au fost mai multe episoade pentru copii. Atunci mi-am făcut primii fani copii. Am mers la concert. Eram așa, liniștită, am intrat la concert și la un moment dat s-a făcut un cerc imens și le-am semnat pe piele, pe tricouri. Și apoi am făcut o pauză, pentru că la mine la școală nu aveam cum să faci și social media, eu am făcut și dans, dar am renunțat. De fapt am început în ultimii doi ani de liceu cu Instagram, și apoi cu YouTube după ce am dat Bac-ul. Am zis că altfel nu puteam să fac treabă serioasă”, a declarat Alexia Eram, potrivit viva.ro.

Andreea Esca este foarte fericită pentru succesul pe care îl are iubita lui Mario Fresh și se mândrește cu persoana pe care a crescut-o. În plus, prezentatoarea de la PRO TV este de părere că fiica sa muncește foarte mult pentru vârsta pe care o are și că este foarte serioasă în tot ceea ce face. Vedeta a susținut-o și o va susține mereu în tot ceea ce vrea să facă.

„Eu nu mi-am dat seama că îi place și că va face din asta o profesie pentru moment. Mă bucur că îi face plăcere și mă bucur extrem de mult că este extrem de serioasă. Face lucrurile pas cu pas, e foarte organizată, până la capăt, până îi iese cum trebuie. E mai rău decât mine. Și, dacă ar fi să comparăm cu ce făceam eu la vârsta ei… Mi se pare că muncește mult mai mult decât mine la vârsta ei”, a declarat Andreea Esca, conform celor de la cancan.ro.

Citeste si:
Tily Niculae și-a început cariera la doar 16 ani. Cât de greu i-a...
Tily Niculae și-a început...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 August 2021 - 11 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.