După lungi așteptări, Alin Oprea a reușit să divorțeze de fosta lui parteneră de viață, Larisa. Acesta a făcut o serie de mărturisi dure despre ea, spunând că a fost trădat, încornorat și că, de asemenea, a fost tratat ca un sclav. Nu a mai putut accepta tot ce i ce se întâmpla, așa că a considerat că este mult mai bine pentru fiecare dintre ei să o ia pe drumuri separate.
Deși lumea credea că apele se vor mai liniști după terminarea procesului de divorț, lucrurile nu stau deloc așa. Discuțiile aprinse și acuzațiile continuă, iar Alin Oprea a luat o decizie radicală în ceea ce o privește pe fosta lui soție. Artistul așteaptă cu nerăbdare decizia ca numele lui să îi fie retras de la persoana care nu îl merită din niciun punct de vedere, dar acest aspect a rămas încă în pronunțare.
Alin Oprea nu vrea să o dea în judecată
El este de părere că numele său a fost tras în jos toată viața de către Larisa și a venit momentul ca acest lucru să se termine. Nu vrea să o dea în judecatp, dar dacă va refuza să renunțe la numele lui, va fi nevoit să o facă. Cântărețul este dispus să apeleze la toate mijloacele necesare, pentru a-și proteja imaginea, dar și numele pe care îl poartă cu mândrie. Este foarte dezamăgit de ea, pentru tot ceea ce i-a făcut până acum și nu vrea să o ierte și să o lase să îi păstreze numele.
„Acest aspect a rămas în pronunţare, aştept cu nerăbdare decizia ca numele meu să fie retras unei persoane care nu-l merită din nici un punct de vedere. Nici legal şi nici moral. Toată viața, numele meu a fost tras în jos de Larisa, însă acum a venit în sfârșit momentul ca acest lucru să se încheie. Nu-mi doresc neapărat să o dau în judecata, dar, dacă nu înțelege de bunăvoie, voi apela la toate căile legale de a-mi proteja numele și imaginea”, a povestit Alin Oprea, pentru click.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Transformă-ți grădina într-un paradis: 10 obiecte de decor potrivite pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Premieră pentru Revolut: Lansează refinanțarea creditelor
Sursa: futurebanking.ro
-
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în bărbații cu...
Sursa: kudika.ro
-
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: Nu îmi pun...
Sursa: wall-street.ro