Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Jador a fost un copil sărac, pe care mama lui a crescut așa cum a putut. El și frații lui nu își permiteau prea multe și dormeau toți în aceeași cameră. Odată cu trecerea timpului, artistul a luptat pentru visurile sale și a ajuns unul dintre cei mai cunoscuți maneliști de la noi din țară, iar totul a început odată cu participarea sa la Puterea Dragostei.

Jador muncește zi de zi, pentru a fi în topurile muzicale, iar de la o vreme are concerte în toată țară. Având o cântare, zilele acestea, el a refuzat să primească bani pe dedicații din partea oamenilor prezenți și chiar a rupt o bacnotă de 100 de lei în fața oamenilor prezenți, motiv pentru care oamenii au luat-o razna. Videoclipul a devenit viral pe TokTok, iar comentariile urâte la adresa sa nu au întârziat nici ele să apară.

Jador le-a explicat fanilor de ce a procedat așa

Cântărețul a spus că a decis să rupă banii respectivi, pentru că o persoană insista să îi ofere și nu îl lăsa să cânte, să își facă programul. În plus, a dat bani unor copii care îl ascultau, care erau acolo cu părinții lui. El nu i-a refuzat în ideea că nu va mai cânta pentru bani, ci pentru că toată lumea stătea cu vanii pe el și cu telefonul să filmeze, dar nimeni nu mai dansa și nu se mai distra așa cum ar fi trebuit, de fapt.

”Oameni buni, am văzut foarte multe tik tokuri în care eu am refuzat bani, în care eu am spus ca nu vreau sa mai cant pentru bani...am rupt chiar 100 de lei pentru ca cineva insista foarte mult cu bani, nu ma lasa in pace, nu ma lasa sa cant si sa-mi fac programul, i-a luat un copil banutii si i-am dat tot ce mai aveam in buzunar, la copii acolo, copiii care mă ascultau, care erau cu parintii. Ce voiam sa zic e ca nu am ajuns si ca n-o sa ma gandesc niciodata in viata mea ca am ajuns...eu am refuzat banii respectivi pentru ca toata lumea sta cu bani pe tine, toata lumea sta cu telefonul pe tine, dar nimeni nu mai danseaza asa cum se facea odata. Nu stiu cum sa va zic, eu cant de cand eram mic și toata lumea dansa, nimeni nu statea cu telefonul pe tine...”, a declarat Jador, pe Instagram.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 August 2021 - 03 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.