Zanni a reușit să își bage fanii în sperieți, după ce a apărut vânăt la ochi, pe rețelele sociale. Mulți au crezut că a fost bătut, iar el le-a confirmat lucrul acesta, bineînețeles glumind. La doar câteva minute după aceea, a postat un vlog în care le-a explicat urmăritorilor săi ce i s-a întâmplat, de fapt, nefiind vorba de nicio bătaie.
Zanni este dur criticat, dar și foarte apreciat pentru stilul lui unic. Artistul are trupul plin de tatuaje, pe care a ales să și le facă în momentul în care toată lumea din jur i-a zis că nu ar trebui să procedeze în felul acesta. A fost un semn de revoltă din partea lui, dar le adoră, iar acum fac parte din el și îl definesc ca persoană. Este foarte mândru de ele și se pare că unele dintre ele reprezintă anumite etape din viața sa.
Zanni le-a explicat internauților ce i s-a întâmplat
„Bună dimineața! Mie mi s-a învinețit ochiul că m-am întâlnit cu haterii ăștia care nu voiau să câștig eu premiul și m-au umflat. Dar să vezi cum arată ei, că i-am umflat și eu pe ei! Am fost la genuchi la RMN, sunt bine, o să fac fizioterapie”, a spus Zanni, pe Story.
Câștigătorul Survivor România a decis să își facă un pierce în față, iar la realizarea acestuia a sângerat foarte mult. După aceea, ochiul i s-a învinețit și nu s-a putut abține să nu facă o postare pe Instagram, în spirit de glumă spunând că a fost prins de haterii care au avut „grijă” de el.
„Mi-am pus pierce-urile și tatuajele, pentru că ăsta este stilul meu, așa mă simt eu cel mai bine, mă simt sexy, mă simt frumos, mă simt în largul meu. Ăsta este stilul de viață pe care l-am ales și a fost și un semn de revoltă atunci când m-am tatuat, pentru că toți îmi spuneau să nu fac asta.”, le-a explicat fanilor pe canalul lui de YouTube.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro