Oana Radu a luptat ani de-a rândul cu kilogramele în plus, dar la un moment dat s-a ambiționat și a reușit să slăbească spectaculos. Vedeta a ajuns să cântărească doar 57 de kilograme și are de gând să arate mult mai bine decât în clipa de față, astfel că va fi supusă unor intervenții chirurgicale despre care le-a vorbit și fanilor ei, care au fost mereu alături de ea și care au felicitat-o pentru tot ceea ce a reușit să facă.
Fosta concurentă de la Bravo, ai stil s-a antrenat aproape zilnic, a urmat diete drastice și a făcut tot felul de tratamente corporale, pentru a ajunge să arate atât de bine pe cât o face în momentul de față. Chiar dacă pare că a fost nevoită să treacă singură prin aceste momente grele, nu a fost deloc așa. Partenerul ei de viață și oamenii dragi din viața ei i-au fost alături la fiecare pas, iar ea le este recunoscătoare pentru tot ceea ce au făcut pentru ea.
Oana Radu, despre intervențiile pe care le va suferi
În urmă cu puțin timp, frumoasa vedetă le-a mărturisit oamenilor din mediul online că va fi nevoită să apeleze și la ajutorul medicilor specialiști, deoarece pierderea în greutatea a venit la pachet cu un surplus de piele de care trebuie neapărat să scape și nu se poate într-un alt mod în afara unei intervenții.
”Acum sunt cea mai slabă din viața mea, am 57 de kilograme. Urmează să-mi fac anumite intervenții pentru piele, pentru că am slăbit foarte multe zeci de kilograme. Și da, mai am de gând să slăbesc încă vreo trei kilograme și gata, intrăm pe menținere. O să mai slăbesc până la 54 de kilograme, mă voi menține acolo o lună sau două și după îi dau până la 50”, a mărturisit Oana Radu, potrivit cancan.ro.
Mai mult de atât, problemele cu greutatea pe care le-a avut nu au speriat-o deloc pe Oana Radu, care în viitorul apropiat își dorește să devină mamă. Atât ea, cât și soțul ei își doresc un copil, doar că momentan așteaptă să își poată lua propria lor locuință, în București.
”Avem de gând să ne mărim familia, bineînțeles, doar că momentan așteptăm să ne cumpărăm o locuință a noastră. Bine, noi avem în Craiova două locuințe, dar în București stăm. Momentan, suntem tranzitorii, pentru că nu avem căsuța noastră. Așteptăm să ne luăm și după da, o să facem și un bebe”, a mai dezvăluit Oana Radu.
Citeste si:Irina Deaconescu și-a făcut implant mamar. Primele declarații după...
![]()
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Cât costă carnea de miel în 2023? Prețurile din magazine și de la fermieri
Sursa: retail.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Semnificația viselor: Ce înseamnă când visezi foc?
Sursa: garbo.ro
-
Tarot zilnic: Se va întoarce la tine?
Sursa: kudika.ro
-
Ce se va întâmpla cu clienții și angajații Enel după preluarea de către PPC
Sursa: wall-street.ro
-
Ionuț Encescu, First Bank: „Cel mai mare beneficiu al proceselor digitale...
Sursa: futurebanking.ro