Fanii emisiunii Survivor România ar fi putut paria pe oricât faptul că, după terminarea competiției de la Kanal D, Zanni și Ana Porgras vor forma un cuplu, dar nu a fost deloc așa. Povestea lor s-a terminat imediat după marea finală, după ce campionul acestui sezon a văzut un mesaj care nu i-a convenit, pe telefonul fostei Faimoase. Acela a fost momentul în care el și-a dat seama de interesele fostei sale colege de echipă, iar din clipa aceea ei nu și-au mai vorbit deloc. 

Deși sunt aproape două luni în care foștii Faimoșii nu au mai schimbat o vorbă, cei care i-au susținut pe tot parcursul show-ului din Republica Dominicană încă mai speră la o împăcare între aceștia. Zanni este întrebat în aproape fiecare interviu despre situația dintre el și fosta gimnastă a României și de fiecare dată a fost sincer în ceea ce o privește. Cu toate acestea, nu a zis niciodată până acum dacă mai există vreo șansă de împăcare între ei.

Zanni, adevărul despre Ana Porgras

De când s-a întors de la Survivor România, Zanni este pe val. Aristul are foarte multe concerte și este în căutarea apartamentului perfect, dar nu refuză să le răspundă fanilor la curiozitățile pe care le au, indiferent despre ceea ce ar fi vorba. De curând, el a spus lumii întregi că el și Ana au drumurile lor, nu există nimic între ei, ci doar au fost prieteni în competiție. Nu știe ce se va întâmpla pe viitor, dar un lucru știe sigur și anume că sunt oameni care întră și ies din viața noastră fără niciun motiv.

„Cred că fanii își doreau o relație ca într-o telenovelă între noi doi, dar realitatea a fost alta. Ana este Ana, eu sunt eu, fiecare dintre noi avem drumul nostru. Nu există nimic între noi, am fost prieteni în competiție, dar sunt oameni care intră și ies din viața ta fără să existe prea multe explicații. Nu știu ce se va întâmpla în viitor, vom vedea.”, a declarat Zanni, conform fanatik.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 August 2021 - 11 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.