În urmă cu doar câteva zile, Cătălin Botezatu a anunțat faptul că se retrage de la masa juraților, de la Bravo, ai stil. Fanii lui au fost șocați de vestea tristă pe care au primit din partea îndrăgitului designer. El le-a promis, însă, că nu va pleca definitv de la Kanal D, pentru că pregătește niște proiecte foarte, foarte frumoase despre care este nerăbdător să poată vorbi și să le dea cât mai multe detalii.
După ce acesta și-a anunțat retragerea, multă lume a ajuns să se întrebe cine îi va lua locul. Fanii emisiunii și-au dat cu părerea, dar nimeni nu se aștepta ca Tibi Clenci să fie cel care va sta în locul lui Bote, la masa juraților. Ei bine, creatorul de modă este pregătit pentru una dintre cele mai provocări din viața sa și abia așteaptă ca noul sezon să înceapă și să își intre în ritm.
Tibi Clenci, noul jurat de la Bravo, ai stil
Se pare că este unul dintre cei mai renumiți fotografi de fashion de la noi din țară și a colaborat cu publicații internaționale precum Vogue Japan, Vogue India, GQ Brazil, GQ Spain și Elle France, ceea ce este o mare, mare realizare pentru el. Nu mulți ating culmile succesului în felul acesta. Asta nu este tot! Ceea ce foarte puțini știu despre noul jurat al emisiunii Bravo, ai stil este faptul că este, de asemenea, fondatorul agenției Allure Management.
„Mă animă în permanență dorința de a cunoaște oamenii și de a scoate în evidență cele mai profunde trăiri ale lor, sunt inspirat de povești și de interacțiunea cu oamenii. Ca jurat la , voi fi un artist în căutarea muzei, a acelei persoane care reușește să inspire, să se transpună în poveste asemeni unei actrițe care, atunci când îmbracă hainele personajului, reușește să îi imbrățișeze și caracterul”, a declarat Tibi Clenci, potriviti wowbiz.ro.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Cât costă carnea de miel în 2023? Prețurile din magazine și de la fermieri
Sursa: retail.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Dan Avram, BT: „Clienții se așteaptă ca onboardingul să fie rapid, ca...
Sursa: futurebanking.ro
-
Fiica lui Nosfe a simțit că tatăl ei a murit. Mădălina Crețan, mărturisiri...
Sursa: kudika.ro
-
Uitați-vă bine la el! El este venerabilul Jindai Sakura, cel mai bătrân copac...
Sursa: garbo.ro
-
Studiu: Drogurile și alcoolul nu încurajează creativitatea consumatorilor
Sursa: wall-street.ro