Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, a făcut o declarație pe o rețea de socializare prin care și-a șocat fanii. Artista a declarat că simte de parcă ar fi un ”băiat în corp de fată”.

Roxen, declarație ce a șocat întreg auditoriul

Cântăreața a mărturisit fanilor săi într-un filmuleț pe TikTok faptul că nu se consideră nici bărbat, nici femeie, și se simte un băiat în corp de fată.

”De când eram mică, simt că sunt băiat în corp de fată. Imaginează-ți că trebuia să merg la concursuri și erau toate rochițele, trebuia să mă îmbrac în rochie și era ceva horror pentru mine sau orele pierdute în mall. În viața mea anterioară chiar am fost băiat. Sincer tot timpul am crezut și am simțit că sunt un băiat în corp de fată”, le-a spus Roxen fanilor săi de pe TikTok.

Părerea psihologului despre acest fenomen

Psihologul Radu Leca a vorbit despre acest fenomen care este tot mai des întâlnit și despre cum le-am putem explica copiilor cât mai pe înțeles despre el.

”Este foarte greu să explici unui adolescent care are hormonii răzvrătiți ce înseamnă persoană non-binară sau ce înseamnă un pansexual. Dacă ne referim exclusiv la noțiunea de pansexualitate, noi știm că este reprezentată de o persoană care poate fi atrasă și de bărbați și de femei în aceeași măsură, dar nu neapărat sexual, ci se poate și îndrăgosti de ei.”

Ideea de non-binar - subiect controversat

Legat de ideea de non-binar, psihologul afirmă că la acest capitol există multiple controverse, care fac parte din structura de edificiu a elementelor de organizare și de reguli și de idei ale comunității LGBTQ.

„În acest sens, dacă îi vei explica unui tânăr de 13-16 ani despre noțiunea de non-binar, trebuie să fii extrem de bine pregătit. Aici avem de-a face cu idei care trebuie să fie luate în considerare, care nu deranjează și nu supără. Egalitatea, din toate punctele de vedere, ea trebuie să fie privită exact cum este ea promovată, nu în mod diferit”, a spus psihologul Radu Leca.

@roxen

Reply to @paullovesroxen♬ original sound - ROXEN


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 August 2021 - 05 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.