Larisa Udilă se află pe ultima sută de metri cu sarcina. Astfel că înainte de a aduce pe lume primul ei copil, fosta concurentă de la „Bravo, ai stil!” a vrut să se bucure de o vacanță alături de soțul ei, în Bulgaria. Vedeta nu a avut, însă, parte de experiența la care se aștepta, ba chiar a trecut prin clipe de coșmar despre care le-a vorbit celor care stau cu ochii pe ea, în mediul online.

Cei doi soți au vrut din tot sufletul să se bucure de o vacanță de vis, de care ambii aveau nevoie, dar din păcate lucrurile nu au ieșit deloc așa cum au plănuit. Viitoarea mămică a făcut o serie de dezvăluiri șocante despre aventura din Bulgaria. În urma mărturisirilor sale, fanii ei au rămas pur și simplu muți de uimire și nu s-au putut abține să nu își dea și ei cu părerea.

Larisa Udilă, dezamăgită de condițiile din Bulgaria

„Suntem plecați de la 7 dimineața și este ora unu (n.r. noaptea) și abia acum ne-am cazat la un hotel care sper că este ok. Nu vreau să fac reclamă negativă, dar este a doua oară când vin în Bulgaria și am o experiență groaznică. Sunt gravidă și nu-mi permit să fac vreo enterocolită, așa că am venit la un alt hotel.”, a povestit Larisa Udilă pe Instagram.

Ar fi putut foarte bine să meargă pe litoralul românesc, dar au preferat să îl aleagă pe cel al țării vecine, doar pentru a evita aglomerația. Larisa Udilă și soțul ei au scos din buzunar o sumă de bani considerabilă pentru a se distra preț de câteva zile, dar au fost dezamăgiți de condițiile de acolo, având în vedere banii pe care i-au cheltuit. Ei au avut probleme serioase încă din prima zi în care au ajuns, iar cel mai tare a deranjat-o faptul că nici măcar nu aveau ce să mănânce în hotelul pe care l-au ales.

„Ajungi la hotel și a afli că nu există loc la piscină, pe plajă, la restaurantele a la carte, mâncarea de la prânz și de la cină a fost holeră. Cartofi prăjiți congelați fără sare și fără nimic, orez nefiert… nu am avut ce să mâncăm. Cireașa de pe tort a fost că ei au trei restaurante a la carte și ne-am gândit să ne facem rezervare. Ne-au spus că putem să facem rezervare abia săptămâna viitoare. Păi și de ce mai cazezi oameni dacă nu ai locuri disponibile. Singurul loc în care pot mânca oamenii este o cantină unde găsești o chiftea de porc și un orez nefiert. Pentru banii pe care i-am plătit pentru trei nopți mai puneam o mie de lei și îmi luam sejur în Antalya. Cum să vii la un hotel cu plajă privată și să nu ai loc e șezlong sau la piscină sau la restaurant. Și scuza lor a fost că au foarte mulți oameni cazați. Și de ce mai cazați oameni dacă nu aveți locuri?!”, a mai zis ea, vizibil enervată.

Citeste si:
Cum te acomodezi după concediu: 5 trucuri ușor de aplicat
Cum te acomodezi după...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Iulie 2021 - 12 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.