Cristina Cioran s-a întors acasă, de câteva zile bune, dar fără fiica sa pe care a născut-o prematur. Multă lume s-a întrebat de ce nu a putut să își ia bebelușul acasă și de ce trebuie să mai stea în incubator. Sinceră din fire, actrița nu și-a mai ținut admiratorii pe jar, le-a vorbit despre această situație și le-a explicat de ce nu își poate lua copilul acasă și când anume o va putea strânge în brațe.
În mod normal, Cristina Cioran ar fi trebuit să o aducă pe lume pe Ema, în luna septembrie. Din nefericire, blondina a avut câteva probleme de sănătate și a născut mai devreme. A petrecut câteva zile în spital, iar recent a mers acasă fără micuța ei. Se pare că bebelușul ei nu va ieși prea curând din spital, cel puțin până nu crește suficient de mult pentru a putea fi scoasă din incubator.
Cristina Cioran, noi detalii despre starea fiicei sale
Ema primește toate îngriirile medicilor de care are nevoie, în timp ce părinții ei sunt acasă și așteaptă cu sufletul la gură să se poate bucura așa cum trebuie de prezența micuței în viața lor. Cristina Cioran a fost bombardată cu o mulțime de mesaje din partea fanilor, care i-au adresat tot felul de întrebări despre situația în care se află și care i-au transmis toate gândurile lor bune pe care ea le-a și citit.
„Vă mulțumesc din suflet pentru mesaje, gânduri și încurajări! Am încercat să raspund tuturor și sper să nu vă supărați pe mine dacă nu am reușit să raspund tuturor. Suntem optimiști și convinși că Ema va fi bine! Deocamdata încă este la incubator; va mai sta acolo pana crește suficient ca să poată fi luată acasă! M-au ajutat și mă ajută mult mesajele și încurajarile voastre! Vă mulțumesc mult pentru urări și abia aștept să vă dau vești! ❤️”, le-a spus Cristina Cioran fanilor din mediul online.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Cât costă carnea de miel în 2023? Prețurile din magazine și de la fermieri
Sursa: retail.ro
-
#NOHACK Expert Talks - datele noastre ajung online și antrenează AI-ul
Sursa: start-up.ro
-
Semnificația viselor: Ce înseamnă când visezi foc?
Sursa: garbo.ro
-
Săptămâna 37 de sarcină: cum se dezvoltă bebelușul și ce se întâmplă cu...
Sursa: kudika.ro
-
Dan Avram, BT: „Clienții se așteaptă ca onboardingul să fie rapid, ca...
Sursa: futurebanking.ro
-
ChatGPT, integrat de ANRE în asistentul virtual
Sursa: wall-street.ro