Marian Drăgulescu face gimnastică de mai bine de 33 de ani. Acum, după ani buni de activitate, sportivul a decis că a venit vremea să se retragă definitiv și a dat o serie de informații despre hotărârea pe care a luat-o. Mărturisirile sale au fost un șoc pentru toată lumea, dar fanii lui sunt aproape de el și îl susțin, indiferent de ceea ce vrea să facă în viitor.

Pe Marian Drăgulescu îl știe toată lumea. De mai bine de 33 de ani, acesta face gimnastică și a obținut rezultate demne de toată lauda și aprecierea românilor. El a făcut un anunț legat de retragerea sa care a reușit să ia prin surprindere pe toată lumea, mai ales că nimeni nu s-ar fi așteptat la una ca asta. Sportivul a mai mărturisit că acest lucru se va întâmpla, imediat după Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Marian Drăgulescu, mărturisiri despre retragerea din gimnastică

Celebrul gimnast a ajuns la vârsta la care consideră că drumul lui trebuie să fie diferit. Își dorește să petreacă tot mai mult timp alături de familia sa și să reunțe la sportul care l-a consacrat și prin intermediul căruia a adus țării noastre o mulțime de premii. În curând, va împlini vârsta de 41 de ani, va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde are de gând să facă o figură frumoasă, iar mai apoi își va planifica retragerea.

"Anul acesta intenţionez să mă retrag. Cred că 33 de ani de activitate au fost suficienţi. Cred că tot ce am avut şi am putut să demonstrez am demonstrat în aceşti 33 de ani. Este un sport destul de solicitant gimnastica. Nivelul la gimnastică masculină a crescut extraordinar de mult. Până acum am reuşit să fac faţă.", a povestit Marian Drăgulescu, potrivit wowbiz.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Iulie 2021 - 09 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.