Un nou cuplu face ravagii în lumea mondenă. Marilena, fosta concurentă de la Survivor România, și Andrei Ciobanu nu doar că se iubesc la nebunie, dar au și plecat într-o vacanță de vis împreună. Vedetele se distrează de minune, iar Războinica i-a făcut o declarație de dragoste de zile mari noului ei partener de viață.

Competiția Survivor România nu unește doar concurenții aceluiași sezon, ci se pare că și pe cei care au făcut parte din sezoane diferite. Drept dovadă stă relația lor frumoasă, care le-a atras imediat atenția internauților. Unora nu le vine să creadă că s-a legat ceva între ei, dar se bucură de faptul că s-au găsit unul pe celălalt, mai ales că par foarte fericiți împreună. Nu și-au ținut fanii în suspans și au postat tot felul de imagini interesante din Grecia.

Marilena și Andrei Ciobanu, prima vacanță împreună

Marilena și Andrei Ciobanu nu au ezitat nici să își expună sentimentele pe rețelele sociale, iar una dintre ultimele postări ale Războinicei a reușit să emoționeze pe toată lumea. Blondina trăiește clipe unice și pline de iubire în compania iubitului ei, alături de care a menționat că este foarte, foarte fericită.

„Cele mai plăcute și frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute sau atinse, dar pot fi simțite în inimă!”, a transmis Marilena pe rețelele sociale.

Din nefericire, Marilena nu a rezistat prea mult în cadrul competiției Survivor România, deși era una dintre cele mai bune fete pe plan sportiv, de la vreme aceea. Problemele medicale au stat în calea sa și au făcut să renunțe de una singură, pentru că nimic nu este mai important pentru ea decât starea sa de sănătate.

„Sunt atât de fericită cu tine!”, i-a mai zis ea iubitul său, Andrei Ciobanu.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Iulie 2021 - 04 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.