Cătălin Botezatu nu este ferit de problemele de sănătate. În ultima vreme, stresul și oboseala și-au pus amprenta asupra lui și a vorbit sincer despre starea în care se află, dar și despre controlul medical pe care ar fi trebuit să îl facă de ceva vreme, dar pe care l-a tot amânat. A fost extrem de ocupat cu proiectele sale și nu a mai putut ajunge la Instanbul, la medicii care se ocupă de el în fiecare an.
Anul trecut a fost unul care l-a pus la grele încercări pe îndrăgitul designer. Acesta a suferit o intervenție complicată departe de casă, din cauza cancerului la colon. Din fericire, a trecut cu bine peste intervenția respectivă, dar nu scapă de controalele pe care trebuie să le facă, pentru a se asigura că este totul în regulă. Cătălin Botezatu vrea să evite alte probleme și de aceea este precaut în acest sens.
Oboseala și-a spus cuvântul în cazul lui Cătălin Botezatu
Celebrul designer a mers la Cannes, unde a avut o prezentare și unde a fost și premiat. A fost o experiență frumoasă pe care nu o va uita niciodată, dar pentru care s-a stresat foarte, foarte tare. Nu a stat locului nici măcar o clipă și nici nu a avut prea mult timp să se odihneasă, iar după ce a revenit în țară, a zăcut la propriu. După cum a povestit chiar el, este bine în momentul de față, dar la finalul lunii va merge la Instanbul pentru control.
„E adevărat că toată această nebunie cu mersul la Cannes, chiar dacă a părut o chestie frumoasă, că am luat un premiu, că am făcut o prezentare, și-a pus amprenta puțin pe sănătatea mea. A fost o alergătură continuă, nu am avut timp să mă odihnesc deloc și la venire, am zăcut, la propriu, o zi și o noapte, dar sunt ok. Merg la sfârșitul lunii la Istanbul pentru control, pentru că trebuia să merg de acum o lună și nu am mers… Dar sunt bine!”, a declarat Cătălin Botezatu pentru ciao.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro