Albert Oprea de Maria Chițu au fost doi dintre concurenții de la Survivor România, care au ajuns foarte aproape de marea finală. Cei doi au făcut parte din aceeași chipă, iar la început părea că se înțeleg destul de bine și mulți putea paria pe faptul că ei vor ajunge să formeze un cuplu, imediat după eliminarea lor din competiție. Din nefericire, niciunul dintre ei nu a ajuns în finală, chiar dacă au avut parte de susținerea celor de acasă, timp de mai multe săptămâni.
Albert Oprea a fost acuzat de către cei de acasă că ar fi profitat de colega sa din echipa Războinicilor, Maria Chițu, în timp ce dormea. O filmare în care el o săruta pe Mariua în timpul nopții le-a atras atenția telespectatorilor care au fost șocați de gestul său. Invitați în cadrul emisiunii Teo Show, ambii au vorbit despre momentul respectiv, iar Războinicul a încercat să le explice tuturor că i-a fost precum o soră și nu s-a întâmplat ceea ce s-a văzut la TV.
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Albert Oprea și Maria Chițu
„M-au întrebat dacă am sărutat-o în timp ce ea dormea. Mi se pare ceva bolnav. Cum să fac asta?”, a povestit Albert Oprea la Teo Show.
Scena în care el ar fi sărutat-o pe colega sa a devenit virală, iar ambii au fost nevoiți să explice tot ceea ce s-a întâmplat în scena cu pricina. Îndrăgiții concurenți de la Survivor România au fost foarte sinceri și au mărturisit că s-au pupat de mai multe ori, dar nu în seara respectivă.
„Eu văd că mă mișc. Bănuiesc că dormeam”, a spus Maria Chițu, după ce a umărit imaginile.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro