Nicole Cherry este în culmea fericirii, după ce a aflat că va deveni mamă pentru prima dată. Îndrăgita vedetă și-a dorit dintotdeuna să fie o mamă tânără, iar dorința este pe cale să i se îndeplinească. Frumoasa vedetă a fost aspru judecată după ce a făcut marele anunț, pentru că mulți au zis despre ea că este mult prea mică pentru a aduce pe lume un copil. Ca de fiecare dată, cântăreței nu îi pasă deloc de gurile rele.
Nicole Cherry va aduce pe lume, în câteva luni, primul ei copil. Artista și-a anunțat deja fanii din mediul online că va avea o fetiță, iar aceștia sunt foarte curioși în ceea ce privește numele pe care ea și iubitul său, Florin, l-au ales pentru cea mică. Îndrăgita vedetă are de gând să îi mai țină o vreme în suspans pe internauți, pentru că se pare că nu s-au decis în privința numelui fiicei lor.
Nicole Cherry, declarații despre numele fiicei sale
Mai mult de atât, Nicole Cherry a reușește cu succes să se mențină în formă și nici nu are parte de o sarcină prea grea. Este extrem de fericită că trupul ei nu a trecut încă prin prea multe transformări și nici măcar ea nu se se aștepta să îi fie atât de bine pe cât îi este în clipa de față. Viitoarea mămică le-a promis oamenilor că imediat ce ei se vor decide ce nume va purta copilul, le va comunica, dar mai au puțin timp de așteptat până atunci.

”Încă nu ne-am decis, o să vă anunțăm în curând. Promit!”, le-a spus vedeta fanilor de pe Instagram.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Startup Elites: ce înveți în tabăra de antreprenoriat și de ce să te înscrii
Sursa: start-up.ro
-
Analiza Green Start-Up: cât costă alimentele vegane vs cele tradiționale
Sursa: green.start-up.ro
-
Brânza de Burduf de la Ferma Cățean, premiată la Great Taste Awards, Oscarul...
Sursa: retail.ro
-
Salată cu urdă și rucola - de încercat în această vară
Sursa: garbo.ro
-
Interviu de suflet Ana Maria Ducuță și Raluca Muntean. Cum ne punem amprenta...
Sursa: kudika.ro
-
Salariile programatorilor s-au triplat în ultimii zece ani
Sursa: futurebanking.ro
-
Aproape 80.000 de turiști au rămas blocați pe o insulă din cauza unui focar...
Sursa: wall-street.ro