Anca Serea a făcut un anunț pe contul său personal de Instagram în care a dezvăluit că se simte pregătită să fie mamă pentru a șaptea oară.
Anca Serea și Adi Sînă sunt împreună de zece ani și au o familie mare - 6 copii. Anca a spus în nenumărate rânduri că și-ar mai dori unul pentru a fi „Albă ca Zăpada cu cei 7 pitici”.
Cu atât mai mult, Anca Serea a postat pe Instagram o serie de întrebări și răspunsuri, în cadrul cărora a fost întrebată dacă se simte pregătită pentru al șaptelea copil. Aceasta a răspuns imediat: „Da, cu siguranță! Doamne ajută!”
Adi Sînă, despre un nou membru în familie
Se pare că Anca Serea nu este singura care își dorește să mai aibă un copil, soțul acesteia declarând că nu ar fi o problemă dacă familia lor s-ar mări cu un membru:
„Deocamdată sunt șase. Ar fi complicat dintr-un singur punct de vedere, că ar trebui să schimbăm numele site-ului nostru, dar am putea rezolva și treaba asta. E complicat cu numele, e greu să le schimbi după aia”, a spus Adi Sînă.
Momentan nu este oficial nimic, însă artistul a spus că atunci când o să apară al șaptelea copil, va face personal anunțul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
4 poziții sexuale pentru penetrare profundă
Sursa: kudika.ro