Alex Velea și Antonia formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din România. Îndrăgostiții au împreună doi copii superbi, Dominic și Akim, pe care îi iubesc din tot sufletul lor și pentru care ar face orice. În plus, de când Antonia a reușit să divorțeze de fostul ei soț, cei doi au început să își facă planuri serioase de viitor și, cel mai probabil, vor face și nunta mult așteptată. Chiar dacă acum lucrurile merg foarte bine între ei, la început nu le-a fost chiar atât de ușor.
Iubitul Antoniei este recunoscut pentru sinceritarea de care a dat dovadă de fiecare dată. Artistul nu le-a ascuns nimic admiratorilor săi, pentru că a preferat ca ei să afle mereu adevărul chiar de la el, ci nu din alte surse. Recent, fiind invitat în cadrul unei emisiuni de televiziune, îndrăgitul cântăreț a vorbit despre începuturile relației sale cu iubita lui, recunoscând că nu le-a fost deloc simplu, mai ales din cauza faptului că ambii veneau din cupluri diferite.
Cum era relația lor la început
Oamenii i-au judecat foarte tare din acest motiv, dar au învățat să nu mai țină cont de gurile rele, ci să își creeze fericirea pe drama altora. Cei doi au stat o vreme în casă și s-au gândit bine la ce este de făcut, așa că s-au luat după ceea ce le-a spus inima. Velea a încercat să explice și faptul că nu sunt nici primii nici ultimii care și-au refăcut viața în felul acesta și tocmai de aceea nu înțelege de unde au venit aceste reacții din partea oamenilor.
„Începuturile relației nu au fost atât de simple. Venim din cupluri nefericite, și eu, și ea. Lumea nu a luat-o ca atare. Ne-au zis ba că i-am stricat eu familia, ba că ea mi-a stricat-o pe a mea, că ne-am creat fericirea pe drama altora, pe nefericrea foștilor parteneri. Doar că pe noi nu ne-a interesat asta, ne-am văzut de ale noastre, am stat închiși în casă o perioadă destul de lungă. Nu ne-am uitat în stânga și în dreapta, nu ne-am ghidat după părearea oamenilor, nici dacă a fost bună, nici dacă a fost rea. Ne-am luat după ce ne-a spus inima. Nu suntem nici primii, nici ultimii care vin din relații care s-au destrămat. Au fost greșeli ale tinereții. Antonia e foarte sensibilă. În cariera noastră avem de-a face cu tot felul de persoane. Orice țărănuș care are un telefon te poate face în fel și chip”, a declarat Alex Velea, la Xtra Night Show.
Citeste si:Antonia șochează cu noul videoclip "Ploi de Tequila"
![]()
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro