Edward Sanda și-a sărbătorit ieri ziua de naștere și a avut parte numai de surprize frumoase, dar niciuna dintre ele nu s-a comparat cu aceea venită din partea iubitei sale, Cleopatra Stratan. Artista i-a făcut acestuia o declarație de zile mari și se consideră o femeie norocoasă pentru faptul că are alături de un bărbat precum el.

Împlinirea celor 24 de ani a fost un prilej de sărbătoare atât pentru Edward Sanda, cât și pentru persoanele dragi lui. Cântărețul s-a bucurat de această zi pe scenă, la Iași, unde a susținut un concert de zile mari. Nici fanii săi nu au uitat de ziua lui de naștere și avut grijă ca el să se simtă și mai bine de atât. A fost surprins cu mesaje frumoase, care i-au ajuns la suflet și pe care, probabil, le-a citit cu mare drag.

Cleopatra Stratan, mesaj pentru iubitul său

El și partenera sa de viață și-au declarat dragostea în mediul online ori de câte ori au avut ocazia, doar că de această dată a fost diferit. Frumoasa vedetă a ținut să facă o postare de ziua viitorului ei soț în care i-a transmis că îi este recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut pentru ea și unde i-a urat să aibă parte de tot binele din lume, de succes și de noroc. Fanii lui sunt de părere că nu și-ar fi putut dori nimic mai mult de atât și că este un bărbat norocos, la rândul său.

„Dragostea mea, astăzi împlinești 24 de veri. Sunt atât de recunoscătoare că te am și că fac parte din viața ta ca iubită, soție, prietenă și parteneră for life! Îți doresc tot binele, succesul și norocul din Univers, iar iubirea, dragostea și afecțiunea îți garantez că o vei avea mereu de la mine!❤ TE IUBESC INFINIT!!!”, a scris Cleopatra Stratan pe Instagram.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 12 Iulie 2021 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.