Veste mare pentru fanii emisiunii Survivor România! Ana Porgras se află și ea pe lista foștilor concurenți ai competiției care vor merge să îi susțină pentru ultimii patru rămași, printre care se află și Zanni. Faimosul își dorește din tot sufletul ca ea să fie alături de el și speră ca nu o va dezamăgi și se va întoarce acasă cu trofeul emisiunii, dar și cu suma de bani pe care o va folosi pentru a-și lua propria casă.
Fosta gimnastă alături de mulți alți Faimoși și Războinici se află acum în avion, către Republica Dominicană. Vedeta este nerăbdătoare să îl revadă pe Zannidache, deși și-ar fi dorit să fie acolo în calitate de concurentă, ci nu de susținătoare. Ea a făcut o serie de declarații, chiar înainte de a pleca. I-a transmis un mesaj emoționant prietenului ei pe care îl va revedea curând și pe care îl va susține cu toate puterile sale.
Ana Porgras, despre marea revedere cu Zanni
Vestea că foștii concurenți ai acestui sezon vor fi alături de cei rămași la Survivor România a fost o mare bucurie pentru fanii acestei emisiuni. Mulți au fost curioși dacă și Ana Porgras a acceptat provocarea, iar frumoasa vedetă nu a putut rata ocazia de a-l susține pe Zanni, când are cea mai mare nevoie de prezența sa acolo. Rămâne de văzut dacă el va fi marele câștigător, cert este că Ana își dorește enorm ca acest lucru să se întâmple.
„Și eu mi-aș fi dorit să fiu acolo, în calitate de concurentă. Însă voi fi extrem de fericită să te revăd și să te pot susține live! Pentru că meriți, Zannidache”, a transmis Ana Porgras pe Story.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro
-
Intimitățile unei fete cuminți
Sursa: garbo.ro