Dragostea plutește în aer în ceea ce îi privește pe Vincenzo Aiello și Antonia Ștefănescu. Fostul concurent de la Chefi la Cuțite a făcut un pas foarte mare în relația lor și a dus-o pe frumoasa lui iubită acasă, în Italia. Aceasta este țara în care s-a născut, unde a copilărit și, de asemenea, locul în care se întoarce de fiecare dată cu mare drag. Ei bine, de data aceasta, el nu a mai mers de unul singur, ci alături de noua lui iubită și chiar dacă au vrut să ascundă acest lucru, nu s-au descurcat prea bine.

Chiar dacă au ținut faptul că se iubesc departe de ochii curioșilor, a venit vremea ca îndrăgostiții să își oficializeze relația și să bucure de fiecare moment pe care îl petrec împreună. Dornici de aventură, aceștia nu au stat prea mult pe gânduri, și-au făcut bagajele și au pornit în Italia, țara lui de origine. Vincenzo Aiello și Antonia Ștefănescu au surprins pe toată lumea, în clipa în care au decis să le arate și urmăritorilor lor cât de mult se distrează împreună.

Vincenzo Aiello a dus-o acasă pe Antonia Ștefănescu

Frumoasa vedetă a fost cea care a făcut primele declarații legate de relația lor și a ținut să menționeze că deși sunt împreună, vor să păstreze anumite lucruri doar pentru ei. Discretă din fire, Antonia Ștefănescu a preferat să nu se acorde o prea mare atenție faptului că formează un cuplu, dar nici nu a dat prea multe detalii despre felul în care se înțeleg sau despre ce planuri de viitor au. Cel mai probabil, vor face toate declarațiile necesare la momentul potrivit, dar până atunci fanii mai au de așteptat.

„Suntem împreună. Nu este vreun secret, nu ne-am ascuns, dar nici nu ne-am “etalat” în online, să spun așa. Suntem discreți”, a spus Antonia Ștefănescu pentru spynews.ro.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Iulie 2021 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.