Deși Ana Bene a fost câștigătoarea emisiunii Burlacul, difuzată la Antena1, aceasta nu a rămas cu Andi Constantin. La scurt timp după filmarea finalei, Ana și Andi au decis să meargă pe drumuri separate.
Fosta ispita de la Insula Iubirii, Andi Constantin, a ales-o pe Ana Bene să fie câștigătoarea emisiunii Burlacul. Deși cei doi s-au înțeles foarte bine pe parcursul filmărilor, se pare că în lumea reală nu a fost precum în Turcia, motiv pentru care au decis să pună punct relației mai repede decât s-au așteptat:
„Ana e o femeie puternică și o persoană foarte dragă mie, o persoană de încredere, un om pe care îl admir. Relația noastră este acum una de prietenie, bazată pe sentimente sincere. Avem și vom avea întotdeauna o conexiune reală pe care o voi prețui foarte mult. Consider că suntem două persoane mature și întelegem că, deși ne asemănăm din foarte multe puncte de vedere, acest lucru nu garantează succesul într-o relație”, a spus Andi Constantin pentru a1.ro.
Ana Bene, despre show-ul „Burlacul”
Deși cei doi nu au rămas împreună, Ana Bene susține că show-ul la care a participat a ajutat-o foarte mult în dezvoltarea sa. Aceasta este recunoscătoare pentru toată experiența, chiar dacă ea și Andi nu mai formează un cuplu:
„A fost o experiență interesantă, cu momente grele, dar și frumoase din care am învățat ce am avut de învățat, mi-am depășit anumite frici, lucruri care m-au făcut să mă îndrept spre cea mai bună versiune a mea. A fost o continuă provocare, însă, m-am bucurat de această experiență și am luat cu mine doar ce mi s-a potrivit și a fost de bun augur. Cred că orice schimbare pleacă de la noi în funcție de cum alegem. Sunt același om, cu o experiență în plus, un om care și-a făcut anumite update-uri din anumite puncte de vedere în urma acestui show” a spus Ana Bene.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro