Pasha Parfeni și Cleopatra Stratan au colaborat pentru prima dată și au lansat piesa „Orele”. Melodia este o declarație de dragoste și totodată un remake al celebrei piese cântate de interpreta Sofia Rotaru.

Videoclipul este rupt dintr-o poveste. Acesta prezintă un stil vechi, ce ne aduce aminte de Grecia antică, cu elemente specifice. Piesa are la bază o poveste de dragoste ce se naște din priviri timide și tandre.

Versurile piesei sunt compuse de Anatolie Chiriac alături de scriitorul Grigore Vieru. Mesajul piesei te duce cu gândul la cât de important este timpul și cât de prețioase sunt momentele petrecute alături pe persoana dragă.

Piesa celor doi este un remake în note latino a celebrului cântec cu același nume, „Orele”, interpretat de Sofia Rotaru.

„Această piesă e trecută prin timp, cu versuri scrise de marele poet Grigore Vieru și cântată de mulți artiști până acum: Anastasia Lazariuc, Sofia Rotaru, Silvia Chiriac și alții. Am demonstrat că valorile și dragostea peste ani se cântă la fel, pe ritmuri de latino și cu inima înflăcărată. «Orele» este o piesă fierbinte, care mă duce cu gândul la mare, sub un soare arzător. Mi se pare actuală, chiar dacă are o istorie atât de bogată în spate. Nu obosesc să o ascult în mașină, în duș, în studio și abia aștept să o cânt și pe vreun platou de dans, iar colaborarea cu Cleopatra face această piesă și mai specială. De la fetița care-l aștepta pe Ghiță la portiță, s-a tranformat într-un adevărat artist care e gata să ofere lumii pasiunea ei”, spune Pasha Parfeni.

„Pasha a venit cu propunerea să lansăm acest single împreună povestindu-mi că e un remake al piesei originale ale Sofiei Rotaru, «Orele». Noi am păstrat versurile și linia melodică și am reușit să venim cu un instrumental fresh ce i-a dat un aer modern, latino. Mi-a plăcut piesa de la început, iar pentru Republica Moldova această melodie este una foarte specială, a fost un șlagăr foarte cunoscut și iubit. Sperăm că am putut să aducem înapoi nostalgia anilor respectivi în această perioadă și că publicului îi va plăcea această piesă la fel de mult precum ne place și nouă", adaugă Cleopatra Stratan, potrivit stirileprotv.ro.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 21 Mai 2021 - 01 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.