Carmen Gârleanu, fost dirigintă a lui Mihai Bendeac a scos la iveală câteva poze din perioada liceului. Profesoara actorului a fost invitată la un roast la iUmor.
Fosta profesoară a povestit și despre o poveste de dragoste rebelă de care Mihai a avut parte în adolescență, când actorul se îndrăgostise de ofată cu 2-3 ani mai mare decât el.
”Într-a 12-a primesc telefonul de la doamna Bendeac: «Mihai al meu a plecat de acasă». S-a mutat cu Maria – o tânără cu vreo doi-trei ani mai mare care se ocupa de băiat. I-am spus: «Doamnă, în loc să fiți fericită că aveți un băiat instruit în toate direcțiile…». L-am chemat pe Mihai și mi-a spus: «Da, iubirea vieții mele…». Drept urmare, s-a căsătorit, a avut patru copii, dar într-o altă viață, într-un univers paralel”,a glumit Carmen Gârleanu.
Carmen Gârleanu a adus câteva poze inedite cu Mihai Bendeac cu păr. Într-una dintre fotografii, actorul a menționat că se afla lângă prezentatoarea de știri de la Pro TV Lavinia Petrea, căreia îi plăcea de el. „Acum ea este superbă și eu sunt un dobitoc”, a spus actorul, cu umor.

„Te-am iubit din prima zi. Cum era Mihai în clasa a 9-a…Superb, o să-l vedeți, frumos, finuț, delicat”, a spus fosta dirigintă a lui Mihai Bendeac.
„Semăna cu fratisu 1 la 1. Ceea ce înseamnă că și Mihai a fost drăguț cândva, dar acum e foarte bătrân”,a comentat și Delia.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ambasadorul Elveţiei la București: Românii fac cea mai bună carne de Angus...
Sursa: retail.ro
-
Zodiile aflate sub steaua Abundenței și a norocului în IULIE 2022: Atrag...
Sursa: garbo.ro
-
Statele UE, consens în planul privind clima. Doar mașini electrice la vânzare...
Sursa: green.start-up.ro
-
Debirocratizare: Legea Interoperabilității, adoptată de Camera Deputaților
Sursa: start-up.ro
-
Fintech-ul myPOS deschide magazin în București
Sursa: futurebanking.ro
-
Motivația: Secretul succesului în viața personală și profesională
Sursa: kudika.ro
-
Destinații turistice pentru luna de miere în care puteți merge cu 573 de...
Sursa: wall-street.ro