Delia este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite interprete din România, dar puțini știu că artista are de fapt la bază o altă profesie. Cântăreața a făcut, recent, dezvăluirea în cadrul unui podcast.
Delia Matache a absolvit Liceul Dinu Lipatti din Capitală, iar apoi a făcut Conservatorul, secția de Pedagogie. Astfel, Delia ar fi trebui să ajungă fie profesoară! Doar că, artista povestește că se bucură de faptul că lucrurile au luat o altă întorsătură. Și asta pentru că, potrivit acesteia, nu ar fi fost înarmată cu destulă răbdare pentru a profesa în acest domeniu.
„Am făcut liceul Dinu Lipatti și apoi Conservator, secția Pedagogie. Deci ar fi trebuit să fiu profă, dar nu cred că aș fi avut nervi pentru așa ceva. Știu să explic omului cum să cânte ceva, am învățat asta la «X Factor». Cum să scoată ce e mai bun dintr-o piesă, ce să își imagineze când cântă. Dar să am răbdare cu toată lumea și să fiu obligată să fac asta, nu aş fi rezistat. Așa că a fost bine că nu am ajuns profesor”, a spus Delia în cadrul unui podcast.
Destinul a adus-o pe scenă, iar succesul a fost colosal. Delia a ales să urmeze calea muzicii, astăzi ajungând să se bucure de o faimă și o admirație nemaipomenită, potrivit cancan.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Transformă-ți grădina într-un paradis: 10 obiecte de decor potrivite pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Premieră pentru Revolut: Lansează refinanțarea creditelor
Sursa: futurebanking.ro
-
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în bărbații cu...
Sursa: kudika.ro
-
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: Nu îmi pun...
Sursa: wall-street.ro